Rousseau versus "maneliştii literari"

Când un deget al tău arată catre cineva, alte trei de la propria mână, arată la tine.

Există o "generaţie" literară post douămiistă la Galaţi, ori undeva, aiurea?
Da, întrebarea se impune. Dacă, cineva ar susţine acest fapt, atunci ar fi discutabil. Ca idee! Ea presupune, o orientare clară, distinctă, a modului de a se manifesta. Ambiguitate, iată cuvântul, cu toate sinonimele lui, care redă limpede-dacă ambiguitatea poate fi...limpede- tot ce se scrie astăzi.
Să fie oare de vină educaţia? Mă refer desigur, la cea intelectuală, din perspectiva...FRUMOSULUI.
Ori o "educaţie" majoritar "NET"-istă? Părinţii de astăzi să nu mai aibă timp de proprii copii, de aceşti frumoşi şi inteligenţi tineri, lăsându-i astfel pradă, tehnologiei existente, respectiv "confortului " informării pe net?Nu, nu cred!Timp este destul, pentru cei ce îl... folosesc.
"Un om lăsat, dela naştere, numai în puterea sa în mijlocul celorlalţi, ar fi cel mai schimonosit din toţi.Prejudecăţile,autoritatea, nevoia, exemplul, toate instituţiile suciale în atmosfera cărora trăim, ar înăbuşi într'însul natura şi n'ar pune nimic în loc. Ar fi ce se întâmplă cu un pomişor crescut din întâmplare
în mijlocul unui drum şi care ar pieri, lovit şi aplecat în toate părţile de către trecători",scria în "EMIL, SAU DESPRE EDUCAŢIUNE", Rousseau, prin anii... 1762. Dacă nu ne ocupăm de această "explozivă" şi minunată generaţie, atunci cum să le pretindem-pardon, să le cerem- să scrie şi ceva folositor de... frumos
generaţiilor ce vor urma. Că vor fi şi generaţii viitoare, chia dacă unii o dau în tot felul de apocalipse, care 
vor judeca, vor aprecia... sau nu, tot ce a fost scris în aceste ultime decenii! 
Am citit multă "poezie" douămiistă- şi post- fapt care m-a dus la o singură concluzie: nu se are habar ce se scrie. Ori, de ce.Să fie oare o atracţie irezistibilă catre frumos, ori o grandomanie snoabă, de a fi cineva, cunoscut... sau recunoscut. De către cine? Orice om cu bun simţ şi iubitor de frumos, nu poate agrea versuri scrise doar de dragul de a scrie, cum ar fi (să mă ierte "autorii"): 
"o muchie de lumină peste umăr umbrele copacilor lovindu-şi surâsul aproape fără voia mea îmi rezemam privirea acolo sub sprânceana ta mânjită de lună... "
sau
"Obiectele se scurg pe pereţi. Pe podea. Neîmbrăţişate.Tăcute.Mute.Se lovesc unele de altele.
Distincte. Pustii. Indiferente.Un om se uită la ele... "
Aţi înţeles ceva? Cum, nu? Dar nu vedeţi câtă frumuţeţe de imagini? Câtă genialitate "lirică"?
Aş citi astfel de poezii 24 din 24 de ore! În somn...
Gândul mă duce de la sine, iar la Rousseau, care a insistat atât de mult asupra "educaţiunii". spunând în lucrarea mai sus menţionată:
"Mă îndrept către tine, mamă prevăzătoare şi iubitoare, care ai ştiut să părăseşti drumul obişnuit şi să
păzeşti pomişorul fraged de izbiturile opiniilor oamenilor. Îngrijeşte, udă planta cea tânără până să nu moară:
vei fi foarte mulţumită într'o zi de roadele ei. Caută să ridici de timpuriu o apărare, un zid împrejurul sufletului copilului tău; poate altul să însemneze locul, doar tu singură trebuie să închizi hotarul".
Dacă dadaismul a existat vreodată, atunci el este post douămiist. Amestecă şi iar amestecă, într-un vas ruginit
cuvinte, le răstorni apoi pe o foaie ( sărmană foaie) albă de hârtie, le aşezi "frumos", pe verticală, ori pe orizontală, nu contează, şi gata poezia... ori proza, depinde doar de orientarea faţă de... planiglob. Că mai citeşte si un sărman iubitor de frumos nu are nici un fel de importanţă. Lasă-l să ajungă la Spitalul 9, că aşa-i trebuie, ce tot îşi bagă nasul în manelele noastre? Sunt la modă şi asta primează. Dacă nu-i place, să meargă la bibliotecă, să-l citească pe Edgar Allan Poe.Ce, ăla era mai sănătos?
Ah viaţă, am să prind aerul cu mâinile, să-i dau formele speranţei!
Chiar nu mai există speranţă?Tinerii noştri, dragii de ei, nu mai pot scrie poezie?
"Da nu ştii omule, că poezia este... alta, de peste treizeci de ani?"
Ştiu dragii mei, cum să nu ştiu, dar nu cred că manelele au fost inventate acum trei decenii.
Dar mai ştiu că trebuie să aflaţi: poezia s-a născut din sufletul celui mai iubit dinre zei. Că frumosul, emoţia şi
iubirea, erau cei trei ochi prin care acesta privea arta. Prin care exista.
"Tot ce iese din mâna Ziditorului este bun: totul se strică în mâna omului. Omul sileşte un pământ să hrănească
roadele altuia, un pom să poarte fructele altuia; amestecă şi confundă climele, elementele, anotimpurile"
( Rousseau)
În numărul din ianuarie 20012, al unei reviste de cultură locală, un tânăr mai "dezgheţat", observa
o afirmaţie pertinentă a lui Răzvan Ţuţea, precum că, "tinerii de azi, imită cu mai mult sau cu mai puţin
succes, fracturismul, mizerabilismul"
Vedeţi, mai există şi tineri care nu se lasă duşi de val. Din păcate, ştim cu toţii, că nu se face primăvară cu o
singură floare. Ba nici cu două! 
"Ne naştem slabi, avem nevoie de putere; ne naştem lipsiţi de toate, avem nevoie de ajutor; ne naţtem proşti, avem nevoie de judecată. Educaţia ne dă tot ce ne lipseşte la naştere şi ceea ce ne va trebui făcându-ne
mari." ( Rousseau)    
 Aţi auzit? MARI!. Altfel rămânem... mici, mici, ba chiar şi mai mici! 
Să fi fost oare secolul optsprezece, mai "tare" decât cel prezent?
Nu mă poate convinge nimeni! Şi totuşi...

 
E