A fost odată, ca niciodată...

A fost odată, ca niciodată, că dacă n-ar fi, cine-n puii mei ar mai povesti!
Erau nişte bătrâni, care urcau,vai vai, într-un autobus. Se cam sprijineau, căutau un punct...
filozofic.
"-Ai naibii boşorogi , ce tot căutaţi pe aleea noastră? Muriţi odată! Lăsa-ţi liber culoarul, aici suntem noi, cei de azi! Vrem libertate! !
Oau!!!
Eram şi eu printre acei bătrâni. Am coborât. M-am apropiat de un arbore de la marginea drumului, şi mi-am sters, discret, o lacrimă care nu a vrut să curgă. Ce rost avea? Dar mai ales, pentru ce?
"Muriţi odată, muriţi odată, muriţi odată..."
Şi atunci am pus mătura în doliu!! Se putea altfel? Bine dragii de voi, cei de azi. Vom muri, altfel nu se poate, dar voi? NU sunte-ţi ca noi, dar ve-ţi fi!
Ceea ce vă pot ura, este să nu vă doară, să nu vă doară, să nu vă doară!!!
Valorile umane au fost. Doar la început. Acum nu este începutul. Se vrea doar! Ce se vrea... Libertate!
O aveţi, în puii mei, şi în puii puilor voştri, ce puii mei?!
Dar aveţi grijă, puii au puf, apoi pene. Când au pene, vor puf, ba nu, pene! Pentru numele...prostiei omeneşti,
hotărâţi-vă odată!!!