Mister neelucidat, oglinda continuă să fascineze! Reflexia ei este, pe cât de banală, pe atât de teribilă: te întoarce la treisuteşaizeci de grade . De parcă ai veni dintr-o călătorie pe circumferinţa
marii sfere a Universului... Dar tot la fel de neştiutor ca la plecare. Ceea ce vezi în ea, în oglindă,
este doar un... eu răsucit, zăpăcit, ignorant. Când Universul priveşte în ochiul albastru al oceanului planetar, oglinda acestuia se supune: doar o răsucită imagine a stelelor arată. El, Universul, îşi întoarce atunci privirea la treisuteşaizeci de grade, pentru că nu se poate accepta... răsucit, zăpăcit, ignorant... Dar oglinda, nemiloasă şi imperturbabilă, se supune marelui ei mister neelucidat: întoarce, răsuceşte şi zăpăceşte totul. Oare Dumnezeu a privit vreodată într-o oglindă? Ce ar vedea EL acolo? Răspundeţi dacă puteţi! Ei, vedeţi? De aia este atât de... neelucidată oglinda! Voi ce vedeţi în ea? NIMIC.
Lăsaţi, nu trebuie să fim supăraţi: ne rămâne totuşi iubirea... Dacă o vom putea zări măcar puţin în oglindă, atunci vom şti. Vom vedea CE!
Iartă-mă iubito
cât timp mai stau pe gânduri
şi ceruri strâng în braţe
oglinzile spărgând.
Ave iubito
priveşte galaxia
culorilor ce oglindeşte
nu stinge armonia
luminilor celeste .
Te-aduni pe unduiri de ape
şi rupi scânteia din clipa fericită
când detonezi iubirea exploziei menită
Hai! lasă iarăşi gândul
să construiască firea,
de unde-a izvorât... nefericirea!
