miercuri, 2 martie 2016

Ah! A IUBI, IUBIRE...

De ce un bărbat poate iubi doar o femeie ? De ce o femeie poate iubi, doar un bărbat?  Mă refer la termenul nerelativ, la ne-aface ştiinţă din a iubi, ci doar a şti ceea ce este...
Până la urmă, aşa zisa iubire, este doar o apropiere, un simţ... simţit efemer, de fapt, o durere care nu doare atunci! Dar care strânge dureros perspectiva noastră asupra a-tot ceea ce simţim!
Uităm, pervers, că iubirea are un singur sens, că nu ceea ce iubim contează, ci iubirea în sine
amprenteză semnătura existenţei nostre. Am un căţeluş acasă, am înplinit cincizeci de ani de căsnicie, deci am iubit... HA, HA,! Ne amăgim singuri, ne fierbem în egoism, şi ne marinăm în speranţe! Poftă bună! La minciună. La mândrie... şi multă...  pregândire. Există o cheie: lacătul
care sărută cheia ce nu poate deschide nimic, inima care nu are cheie, şi ... cheia care nu a existat vreodată! Uşor spunem vorbe, vorbind  gândim prevorbe, apoi spunem că... iubim! Ce suntem noi, la urma urmei, decât esenţa dorinţei de a iubi, decât ideia unei flori nemuritoare, care, atunci când iarna spune cine este, înfloreşte? O inflorescenţă sine qua non , primăvara, adică... exploziv.
Ce poţi să-i faci iubirii, ce poţi să-i faci primăverii, când ea iubeşte BIG BANGUL!
Aşi spune -mulţumesc- în toate limbile , pentru că aţi înţeles, ceea ce nu este de înţeles ! Dacă toţi am înţelege ce este , atunci nu ar mai fi nimic, iar dacă NIMICUL domină, o vom lua de la capăt:
iar şi iar...