ODA CUVINTELOR

Ave cuvintelor
ce infinitului s-au asternut
drept baza
si-au construit in veacuri peste veacuri
a existentei fraza
asa cum stelele
se-aduna-n unghiulare flori
de constelatii
ducand cu ele pe raze de lumina
cuvintele miscarii peste spatii.
Rostogolindu-mi sfera
iar si iar tot binecuvantand
pocalul revarsandu-si sangele divin
in catedrala marilor cuvinte
doar verbului a fi ma-nchin

ZONA DE FOC

Cand sufletul este eliberat, pentru o clipa, de teama si grijile vietii, el se manifesta aratandu-se noua.
Fiecare dintre noi a trait una sau mai multe astfel de momente, fara a realiza ce i se intampla.
Nimic mai misterios, decat acest tip de... perceptie!
Sunt deajuns doar o imagine, un iz ori sunet anume si ZONA DE FOC se deschide, oferind intregului
organism o stare de pace si liniste nemaiavute pana atunci: este sublimul care inunda fiinta, purtand-o pe apele inceputului!
Este vorba de acea zona a creerului uman, inchisa accesului nostru, atunci cand ne-a fost deschisa calea
cunoasterii... limitate. ZONA DE FOC, este acolo unde sufletul este acasa.
Ce altceva, daca nu focul, a facut posibila existenta Universului? El, focul, genereaza toate formele si felurile de energii existente. Corpul viu, uman, are cumulate toate aceste forme si feluri de energii!
Este deajuns ca ZONA DE FOC sa fie activata, pentru ca forta intregului Univers sa se manifeste...
Atunci totul este posibil... pentru ca nimic nu este imposibil.
Secretul este in PERCEPTIE, acea perceptie efemera si instabila de care vorbeam mai sus. Declanseaza si mentine, macar o secunda ori mai mult, acea traire sublima, si iti va fi aratata Casa Sufletului, ferecata pe dinafara, in ZONA DE FOC!
Cand sufletul este ACASA, omul poate fi oriunde. In pace si echilibru. In armonie cu Intregul!
Atunci el nu mai poate alege, este indrumat sa se integreze Totului! Acesta din urma, nu face diferenta dintre bine si rau, pentru ca acestea... nu exista: sunt doar perspective ale alegerii umane, generate de teribilul " Liber Arbitru", pedeapsa suprema data nesupusului, de Cel ce nu supune. Doar iubeste!

MAI INTAI

Mai intai, am dorit sa fiu,
apoi, am putut, dupa un lung drum
al vointei de a exista.
Soarele imi vorbeste prezentul,
stelele soptesc despre viitorul meu,
doar aici, aici pe albastrul loc,
oceanul imi stie povestea
trecutului pe umede carari
calcate sub talpile dorintei de foc.
El imi spune,
" a venit dimineata, du-te si vorbeste-i,
du-te si imbratiseaz-o, e viitorul
viata, infinitul,
e necunoastera ce vrei sa o  stii,
nicicand sfarsitul"

INTELEPCIUNE

Si alergam, alergam... prin viata.De o parte si de alta, doar umbrele oamenilor se perindau inapoia mea. Pe cei de dinaintea mea puteam sa ii vad clar pentru o clipa, dar, odata ajunsi in dreptul meu, se disipau in urma ca umbre absorbite de inertia fugii mele ori a lor in sens invers.

Fugem, fugeam, de ce anume?

" De ce fugi, omule?"

Intrebarea veni de undeva, din interiorul meu, ca o piedica ce aproape ca ma facu sa cad la pamant. 

" Toti fug, nu vezi? Alearga, alearga, de le sfaraie calcaiele! Daca voi sta pe loc, ma vor izbi, ma vor prinde!"

Sa ma opresc din alergat asi vrea, sa nu mai vad doar umbre asi dori, dar...

Am incercat, si m-am oprit pentru o clipa. Ca la un semn tainic, se oprira si cei din jurul meu. Dar, vai Doamne, niciunul nu ma privea in ochi. Aproape toti aveau capul plecat si privirea in pamant! Unii cautau

locuri cat mai inalte, se cocotau pe ele, si ma priveau condescendent... Altii, intindeau mainele spre mine, ma trageau de haine si de brate, incercand sa ma dezbrace ori sa ma dezmembreze.

Pe locuri, fi-ti gata, START!

Am inceput, iar, sa alerg, sa alerg, alerg... 

Astazi nu o mai fac. M-au prins de mult timp! Dar nu mai conteaza, pentru ca sensul l-am inteles: nu are...sens.Stau linistit pe un loc numai si numai al meu, unde cineva ma leagana si ma alina- nu ma fugareste- 

ca o mana blanda si calda de femeie datatoare de viata. Am intrebat-o, timid,  cum o cheama.

INTELEPCIUNE maica, INTELEPCIUNE ma cheama... 

HIC ET NUNC

Ma simt acolo

totdeauna acolo

niciodata aici.

Ma infasor strans

cu bratele de aici

dar vantul ma zmulge

si ma trezesc mereu acolo

unde tunel am gasit 

prin care sa pot ajunge aici

m-am ratacit o rza urmand

si am descins iot acolo.

Multe si gresite mai erau aici

unde doream sa exist

dar am ramas ACOLO!  

OBLIVIO ACCEBIT

Am urcat pe un fulger când el cobora
inima-m aprins-o din razele privirii
pe teama de-a cunoaşte am pus gheaţă
şi foc la rădăcina copacului iubirii!

Cu cioburi de lumină am zugrăvit fereastră
ce privitoare-n vidul din mine-ntunecat
de unde am venit în lumea fără faţă
va arde sclpitoare destin soartă păcat!

Am coborât pe-un tunet când el la cer urca
din glasuri strigânde îndoieli către stele
de ce a trăi nu înseamnă şi viaţă
doar sânge-n războaie şi gânduri rebele?


P.S. Dacă te îndoieşti... prea mult, sau crezi că le ştii pe toate,
NECUNOAŞTEREA SE APROPIE, (oblivio accebit) .

ECCE EGO

Prin faţa casei mele- mă rog, prin faţa casei... tuturor- trece un om. Gândea doar pentru el. lumea il numea NEBUNUL.Căuta prin coşul de gunoi, doar el ştia ce.
     - Nu îţi este ruşine să tot răscoleşti prin gunoaie? l-am întrebat eu.
S-a uitat stupefiat la mine, cu ochi mari, bulbucaţi.
     - Mândria te face să-ţi acorzi mai multă importanţă decât ai în realitate, spuse el.
Am vrut să mă îndepărtez, dar m-am oprit , surprins de răspunsul lui. Începu apoi, să vorbească singur, sau cu cineva doar de el ştiut, cu privirea undeva, în gol, în altă direcţie decât cea în care mă aflam eu:
" Cel mai curajos lucru din viaţa unui om, este refuzul de a fi mândru.Nu ai nimic de demonstrat, nimănui! Poate... omenia. Greşit privim pe ceilalţi ca pe nişte adversari. Dacă reuşeşti să-ţi înţelegi
adversarul, să încerci să-l cunoşti, vei ajunge să-l iubeşti. El este doar... un "asemănător" alter ego.
Pentru ca tu să nu-l dispreţuieşti el este mândru! Pentru ca mândria ta să nu-l copleşească, el este MAI mândru. Astfel mândria domină toată lucrarea omului, fapt care îl poate duce... la extincţie.
Dar, adăugă el, privind absent. după o doamnă care trecea pe lângă el cu un câine în lesă, omul a găsit o soluţie: iubeşte-ţi animalul de companie, ca pe tine însuţi, nu aproapele! Aproapele îţi poate vrea răul, câinele nu. Greşit: câinele este un parazit care te vrea doar pentru că astfel, nu mai trebuie să-şi vâneze hrana. Oferindui-ogeneros, este ca şi cum, ai împarte banii câştigaţi prin munca ta, cerşetorilor. Cerşetorii nu-ţi vor mulţumi niciodată! Nici animalul. El se face... fidel. Dar de ce atacă şi , uneori, chiar ucide un semen de-al tău? Mai rău, dacă nu-l hrăneşti, te muşcă. Se adună în haite, şi ucid, făcând ceea ce ştiu ei să facă cel mai bine. Aşa zisa dragoste a omului pentru animalul de companie, este doar o iluzie perversă, generată de frustrarea lui faţă de semeni. Omul- vezi Doamne- nu iubeşte necondiţionat, animalul da! Nimeni nu spune să nu iubeşti animalele, dar să faci din asta un substitut al iubirii faţă de semen, să urăşti, literalmente, pe ceilalţi, ( INDIFERNŢA
este o altă faţă a urii) este deja apogeul prostiei şi egoismului omenesc!"
Nu am spus nimic, şi m-am îndepărtat, gânditor.În urma mea l-am auzit strigând:
"Inteligenţa este acolo unde altul nu poate să înţeleagă! "
Oare NEBUNUL eate chiar... nebun? m-am întrebat eu, şi am plecat numărându-mi paşii...

PAG ASA

Omul ca o navă, oceanul viaţa lui.
Cum poate el să ştie încotro?
Valurile, furtunile, curenţi şi nori grei înţepând catargele, ori întinderea nesfârşită şi liniştită a apelor, oglindă deschisă doar cerului, stelelor şi soarelui arzător. Peste tot, doar mistere suprasaturate de întrebări amputate de răspunsuri.
În nemărginita lui mărinimie, Universul i-a dat omului-navă, o busolă şi patru puncte cardinale, numindu-le liber-arbitru...
    - E alegera ta, tună Universul. Du-te unde vrei, fă ceea ce doreşti!
De parcă ar fi atât de simplu... Ce să faci, ce să doreşti? Până să-ţi dai seama ce şi cum, îmbătrâneşti şi te pregăteşti de o altă croazieră.
    -E alegerea ta, tună Universul.
    -Dar mi-am pierdut busola, nu mă pot eu abţine să spun.
    -Priveşte spre cer, la mine: ai o Stea a Nordului şi... o Cruce a Sudului.
    -În larg mi-am pierdut catargele, mai bombănesc eu.
    -De ce? Nu ai avut o busolă şi patru puncte cardinale? De ce a trebuit să te loveşti de stânci?
De ce ai navigat contra curenţilor? De ce ai pierdut busola, raţiunea ta, darul meu?
    -Prea multe mustrări, mărite Univers, am mormăit eu, umil. Nu tu m-ai aruncat... în TINE?
Gol, neştiutor, în patru labe ori în trei picioare, am început şi sfârşit a trăi! Nimic nu am găsit, nimic nu am aflat. Doar speranţa am cărat-o toată viaţa în spate. Mai mult m-a împiedicat la mers şi m-a ajutat a-mi pierde catargele.Acum sunt doar o epavă în derivă, care, tare îşi mai doreşte măcar un petec de pânză pe un ciot de catarg, să poată naviga ... spre apus!
    De ce nu spre răsărit? tună Universul. Ai uitat că acolo sunt soarele, lumina şi viaţa?
    - Dar ce, la apus nu sunt, soare, lumină ori viaţă? Apusul şi răsăritul sunt la fel: tot cu soare, doar că unul apare iar altul dispare... în alt loc!
Aceste cuvinte le-am spus aproape tunător, apoi... am scufundat NAVA!


P. S.  PAG ASA= SPERANŢĂ în tagaleză- Filipine.
De ce tagaleză? Pentru că m-am săturat de acest cuvânt în limba maternă: să-l mai care în spate
şi alţii, undeva, departe...



 
       

THE FATE

A fost odată un om: trăit-a el o viaţă veselă în copilărie, fără griji în adolescenţă, apoi...
Apoi veni tinereţea cu experienţele ei...
Trecu şi aceasta. Poate prea repede. A început LUPTA! Cu durerea. O luptă continuă pentru eliberare: de durerea de a nu vedea, de a nu auzi, de a nu simţi corect, ( murătură inertă în zeama acră a relativităţii). Dar durererile , de a nu putea cunoaşte ceea ce vrei, şi de a nu putea iubi cum vrei, sunt copleşitoare. Parcă cineva te-ar trage într-o direcţie prestabilită. SOARTA! Iată piedica din calea comprehensiunii noastre! Când crezi că ai aflat- în sfârşit- un adevăr, acesta se disipează în ceaţă, ori se loveşte de un zid invizibil, dar al naibi de dur. Zidul Sorţii tuturor. Orice soartă ai avea ca individ, pentru toţi Zidul Sorţii este acelaşi: până aici!
Copil al Zidului Sorţii, soarta individuală este o pacoste: dacă nu crezi în ea, apare TEAMA!
Ca o entitate omniprezentă...
Fricile noastre de orice şi oricine, ne fac viaţa un calvar. Fiecare din noi devine propriul avatar.
TEAMA a spulberat, încă de la începuturi, liniştea edenică a întregii umanităţi. Dacă ţi-e teamă, nu-ţi vei găsi liniştea dorită atât de mult! Penrtu a scăpa de ea, de TEAMĂ, trebuie doar să crezi în SOARTĂ: aşa mi-a fost dat şi orice voi face, tot cum mi-a fost scris se va întâmpla! De ce să mă mai tem, când viaţa este de fapt, ceea ce se întâmplă când tu( eu), ne facem alte planuri?
Dacă reuşeşti să crezi în SOARTĂ, tema de orice fel dispare. Este treaba sorţii să rezolve toate problemele, doar că... va urma!
Shachespeare ştia aceasta, nouă de ce ne este atât de greu? " schelete, ia seama şi-mpacă-te cu viermii, că nicăieri mai bine nu-i ca-n mormânt la tine!" ( Hamlet).
Vrei să crezi în SOARTĂ, scapă de mândrie. Aceasta din urmă generează tot răul, adică TEAMA!
Cel mai curajos şi demn lucru din viaţa unui om, este refuzul de a fi mândru!
Nu călăriţi mârţoaga costelivă a ego-ului, aşezaţi comfortabil şi indiferenţi, în şaua mândriei!!!
Scăpaţi de frici, crezând în SOARTĂ! Succes!

ÎNGROPAREA TALANTULUI

Primeşti talantul ce ţi l-a dat Stăpânul şi-l înmulţeşti, de parcă un talant, nu ar însemna... un talant, ci doi , ori patru! Dacă păstrezi cu credinţă talantul ce ţi l-a încredinţt Stăpânul, şi-l înapoezi acestuia când ţi-l cere, înseamnă că îi restitui doar ceea ce este al lui, şi nu ai cules de unde nu ai semănat, ori ai adunat de unde nu ai împrăştiat! A face dintr-un talant doi, ori patru,este furt, înşelătorie...
Nu pune la negoţ propriul talant! Este un dar pe care nu-l poţi negocia.
"Grămada aurului care s-a adunat într-un an pentru SOLOMON, a fost de 666 talanţi" (?)
Fiecare om este înzestrat cu cel puţin un talant şi v-a da socoteală cum l-a folosit: dacă l-a înmulţit furând ori înşelând, înseamnă că a luat de unde nu a împrăştiat, dacă l-a folosit pentru alţii, atunci
va primi pe măsură, pentru că a căutat să facă bine faţă de toţi! Talantul este un dar, am spus, deci dăruieşte şi tu! Îngropându-l nu iubeşti oamenii.
Culegând de unde nu ai semănat, îi urăşti.
Răutatea " celor aleşi" arată dispreţul universal faţă de cei ce muncesc cinstit, cultivând doar dragostea faţă de propria persoană " aaaaaaleasă"
Minciunile au fost introduse " discret" , chiar şi ... acolo unde nu-şi aveau locul...
Îngroparea talantului, înseamnă îngroparea iubirii, pe care ei nu o au! Ece ego...

SUNT

Pas cu pas vorbă cu vorbă
floare petală cer îngheţat în albastru
apă în turţuri şi aburi vulcani
în sclipiri de-alabastru
fiori ce se-adună în taina de-a fi
culori aşezate în lacrimi ce plâng
idei disipate ce smulg din pământ
sângele vieţii al celor ce vii
mai stau pe tărâmuri de gând.
sunt
cale bătută în drum neumblat
călător în cătare şi ţintă de-aflat
vindecător pentru toţi
pentru mine bolnav
cântăreţ între note în cânt necântat
merg doar pe nouri pământul mă doare
pe cap îmi ţin palma când fruntea tresare
să nu spargă zidul în care proptit
locul aflării cineva a zidit.
sunt
trandafir alb în materia neagră
înfloritul sărman fără să vadă
cum lumina de dincolo încă mai vine
spre el, spre oriunde şi-oricine
când apa nu curge în vid negurat
doar picul din ochiul de mult lăcrimat
în zâmbetul, zâmbetul om stând de pază
să prindă să adune să ducă-n săgeată
prima ultima ori nevenita încă rază!
SUNT!

Ah! A IUBI, IUBIRE...

De ce un bărbat poate iubi doar o femeie ? De ce o femeie poate iubi, doar un bărbat?  Mă refer la termenul nerelativ, la ne-aface ştiinţă din a iubi, ci doar a şti ceea ce este...
Până la urmă, aşa zisa iubire, este doar o apropiere, un simţ... simţit efemer, de fapt, o durere care nu doare atunci! Dar care strânge dureros perspectiva noastră asupra a-tot ceea ce simţim!
Uităm, pervers, că iubirea are un singur sens, că nu ceea ce iubim contează, ci iubirea în sine
amprenteză semnătura existenţei nostre. Am un căţeluş acasă, am înplinit cincizeci de ani de căsnicie, deci am iubit... HA, HA,! Ne amăgim singuri, ne fierbem în egoism, şi ne marinăm în speranţe! Poftă bună! La minciună. La mândrie... şi multă...  pregândire. Există o cheie: lacătul
care sărută cheia ce nu poate deschide nimic, inima care nu are cheie, şi ... cheia care nu a existat vreodată! Uşor spunem vorbe, vorbind  gândim prevorbe, apoi spunem că... iubim! Ce suntem noi, la urma urmei, decât esenţa dorinţei de a iubi, decât ideia unei flori nemuritoare, care, atunci când iarna spune cine este, înfloreşte? O inflorescenţă sine qua non , primăvara, adică... exploziv.
Ce poţi să-i faci iubirii, ce poţi să-i faci primăverii, când ea iubeşte BIG BANGUL!
Aşi spune -mulţumesc- în toate limbile , pentru că aţi înţeles, ceea ce nu este de înţeles ! Dacă toţi am înţelege ce este , atunci nu ar mai fi nimic, iar dacă NIMICUL domină, o vom lua de la capăt:
iar şi iar...

BARDO

Când o uşă nu este uşă? Când este întredeschisă, răspunde înţeleptul...
Dacă este întredeschisă, atunci putem intra... ori ieşi.
Iată două noţiuni abstracte: a intra, este de fapt, a ieşi de undeva...
Ce rost are să intri undeva, dacă nu vrei să ieşi de undeva?
Ce rost are să trăieşti, dacă nu vrei să mori, ori, ce rost are să mori dacă nu ai trăit?...
Există o posibilitate: bucură-te că trăieşti, pentru că te vei bucura când vei muri!
Lady M este o uşă. Întredeschisă!
Toată viaţa ne-am lovit doar de uşi închise!
Hello! Is there anyone at home?
A fi între intrare şi ieşire, iată BARDO!
Să alegi între ceea ce te sperie cu puterea lor şi între ceea ce trebuie, să discerni
clarobscurul de cerepuscular, să nu dai cu pumnul în necunoscut doar pentru că nu îl cunoşti,
să simţi ceea ce inima spune, nu ceea ce simţurile spun... iată BARDO!
Odată şi odată, uşa va fi... întredeschisă, nu va trebui să baţi! Doar treci... sau întoarce-te.
Spre nep, care doare, chiar dacă durerile... nu dor!
UŞA ÎNTREDESCHISĂ, iată o invitaţie care nu poate fi refuzată, scrisă cu litere de clorofilă, de aur, de sânge! Natură, înţelepciune, viaţă. Dacă le dobândim înaintea uşii... BARDO lesne va fi!
Când o uşă nu este uşă?
Your choice!!!

CIOCANUL BATE CUIUL CARE IESE ÎN EVIDENŢĂ

Sau
Balada existenţei inutle

A fost odată, ca de fiecare dată, că dacă n-ar fi fost, n-ar fi nimeni prost.
Au fost doi: primul, un el, idiot şi rebel, al doilea, o ea, fiică de căţea. Dar până să fie aşa, copii au fost, zburdau, erau veseli, naivitatea şi inocenţa erau al lor rost. Cu timpul, nu mai observară păsărelele, iar florile au părăsit... câmpul. Aveau acum un singur gând: cum el să o găsească pe ea,
şi ea pe el pe pământ. Nişte drăcuşori chiţibuşari, perfizi şi toboşari, tot îi băteau la cap, conjugându-le verbul VREAU! Ce vroiau ei, nu prea ştiau, simţind că ceva îi durea...uuu!
Prin stomac le alergau drăcuşorii hormoni, prin sânge curgeau râuri de demoni. Şi tot alergând, alergând, el căutând-o pe ea, şi tot alergând, alergând, ea căutându-l pe el, se găsiră şi se adunară, unul peste altul, când unul, când celălaltul, până ce simţiră, măre ce simţiră, că se potoliră.
Dar nici bine nu se odihneau, că de la capăt o luau.Apoi dormeau, apoi mâncau şi iar o luau!
Şi tot aşa, până se cărară, şi în urma lor lăsară... o povară: alţi doi piţigoi, care dormeau, mâncau, şi o tot luau. Singurul lor rost, era să nu ţină post.Din acest motiv, ea nu avea la rochie tiv, iar el era
trist ori beţiv... să lase în urma lor, ceva demn, nu  fost... doar un pui de cuc, în cuibul altui prost!
Şi de atunci, toţi cucii se strigă pe nume, că nu au avut nimic... pe lume!
Doar pe o ea ori un el, ea căţea, el rebel. Ea, tot dând vina pe ciocan, el, pe a păsăricii existenţă,
de parcă nu ar fi de ştiut, că,CIOCANUL BATE DOAR CUIUL CARE IESE ÎN EVIDENŢĂ!

Dar să trăieşti aşa, ca un... faun, în nesimţire,
nu este bun, nu este bine: sărmană omenire!