Niciun scriitor nu ar trebui să poată... să-şi ucidă eroii.
Fiind o entitate aparte, şi singura care poate să se ... joace de-a Dumnezeu, când nimeni nu ar trebui să o facă, de ce ar face el excepţie? Poate, tocmai datorită acestui privilegiu, anumiţi oameni au ales să scrie, unii chiar cu talent autentic! Pot crea şi face ce vor cu personajele lor. Se folosesc de ele, ca un substitut al propriilor eşecuri, ori ca o fictivă trăire a visurilor neîmplinite... Se joacă de-a Dumnezeu cu aceste puteri magice, la care cred că au dreptul... Scritorule, dacă tot eşti magician, nu ucide. Latura întunecată a firii omeneşti, tu uită! Doar lumină fii. Dar nu poţi, ştiu că nu poţi să uiţi că eşti om, iar omul este fiinţă grea: nu cere, nu ştie, nu vrea. Tu îţi spui: cerul m-a cuprins în visul lui despre necuprindere, dorinţa sa întru armonie îmi cântă simfonia mişcării. Îndrăgostit călător, urmez drumul cărărilor dintre sori, şi fac mănunchiuri din lumina lor, pe care le vreau trimise locurilor unde omul, purtător de inimă luptătoare împotriva celor ce se opun vieţii, însămânţează pământul cu iubire.
Teme-te de această teribilă posibilitate, şi... nu mai ucide!
O, dar vă rog să mă iertaţi, cred că am cam luat-o razna. Era doar o idee venită, aşa, din tristeţe...
Pentru că cerul are visul lui, el speră veac după veac, la sărutul omului, la îmbrăţişarea lui într-un întreg...
