Când vă trezeaţi , eraţi dezamăgiţi, frustraţi. Eu, de câte ori am făcut-o, aproape că mă podidea plânsul de necaz, că visul a fost întrerupt.
Ieri, am văzut deasupra oraşului, mai precis, deasupra Dunării,zburând un deltaplan cu motor. Pescuiam. Am uitat de undiţe şi de pescuit. Am dat capul pe spate şi am rămas cu ochi ţintuiţi asupra deltaplanului. Şi de această dată, aproape m-a podidit plânsul. Îl invidiam pe acel fericit care zbura, cu toate că acest sentiment m-a ocolit mai toată viaţa. Nu mă caracterizează. Acum nu mai puteam opri acest sentiment. Invidiam cu toată simţirea, acele aripi triunghiulare, care săgetau aerul, privindu-mă de sus, condescendent. O lacrimă, doar una, se desprinse discret din ochiul drept. Am şters-o iute, să nu mă vadă prietenul care pescuia alături de mine.Apoi, cele două aripi dispăru dincolo de orizont, spre oraşul învecinat. Un oftat prelung se rupse din pieptul meu, în timp ce am mai privit odată spre zare. Aş fi vrut mult să fiu în locul acelui fericit. Este oare ceva mai minunat, mai... înălţător, decît să poţi zbura? De ce suntem condamnaţi, majoritatea, să nu ne putem desprinde de pământ.
Se spune despre noi
că nu prea am evoluat
că suntem goi, fără conţinut
că am rămas ca la început.
omul se crede omnipotent
dar zborul lui se loveşte
de un prag inexistent.
cineva spune despre valul mării
că nu este sărat
negând ce de multe ori a gustat.
eu îi spun că verdele nu mai e verde
el toma fiind
nu recunoaşte ceea ce vede.
ascultându-l îmi ating atomul primar
să mă conving
pentru că vreau
să înving...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu