Întunericul nu există cu adevărat,
este doar un loc unde lumina e stinsă.
El poate fi oricând aprins, în speranţa întunecimii sale
că cineva va arunca un mănunchi de scântei din marele foc al vieţii ,
în locaţia singurătăţii lui cosmice, disipându-l spre începuturi de infinit
integrându-l shakesperianului "a fi"
să poată purta crucea, de-a şti pentru-a iubi.
Mă ţii de mână iubito ?
Dincolo e viaţă, o vezi? dincolo de fereastră...
Rămâi cu mine, de partea asta, nu fugi, te vor prinde !
Uite, o lacrimă din pleoapa mea a căzut din ochiul ei.
Nu o şterge, e darul meu pentru tine lumina din geam :
să ştii iubito, altă lacrimă nu am...
Târziu, în toamnă, privesc cromaticul dans în mătasea veştedă a frunzei.
Prin aer, unele mai zboară, altele la pământ au rămas,
puţine mai stau pe degetele din crengi , când vântul adie prin simţuri rebele un dans.
Lumea trece pe lângă noi, nu am fost nicicând în ea :
Iubito, mă auzi ?
E timpul să te invit la dans, în lumea cu o singură stea ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu