E GREU SĂ ÎMBĂTRÂNEŞTI CÂND TE SIMŢI CA LA DOUĂZECI DE ANI

Te naşti pe acest pământ. Sau poate că nu. Iluzie ? Poate nici nu ne-am născut. Totul e ...imaginaţie! Dar, dacă acceptăm acest fapt, al iluziei, atunci trebuie să admitem că e minunată. Viaţa. E plină de minuni! Adevărate! Ceva din noi, cât un grăunte, dar cu o putere teribilă, percepe viaţa. O simte. Cu ochii, iată o minune. Cu auzul, iată altă minune, cu mirosul, iată o altă minune...Totul este...MINUNAT!  Iluzie ? Ar fi unica explicaţie la întrebările fără răspuns. Sunt multe. Întrebări. Mai multe sunt...nerăspunsurile! Ambiguitate. Asta e tot ce conţinem. Nu avem răspuns, nu avem certitudine. Nu avem certitudine, aven întrebări. Până la urmă, ceea ce ne dă dreptul la certitudinea vieţii, este... BĂTRÂNEŢEA. Nu poţi îmbătrâni, dacă nu ai existat! Ai fost tânăr, ai iubit, ai urât, ai simţit. Mai trist este faptul, că la bătrâneţe, nu dispare niciuna din aceste trăiri. Se numesc amintiri. Unele plăcute, altele nu. Toate la un loc, egal viaţă. Curios ( oare? ), acel teribil grăunte, refuză să îmbătrânească. Probabil nu are ce să îmbătrânească la el. Nu are sânge? Dar, viaţă are ? Sigur. În fiecare din noi... Fără noi, are doar tristeţea eternităţii. Ce ştim noi? Mai nimic. Doar zarea e nimicul care-l ştim. Totuşi îmbătrânim. Fizic. Niciodată altfel... E greu să îmbătrâneşti, când te simţi ca la douăzeci de ani!!!  Toate rămân la locul lor. Un singur aspect dispare: VIITORUL!!!
                       De ce primim doar NU,
                       De ce nu DA?
                       Ne tot lovim în stânca
                       Pieptului Divin
                       De ce NU, de ce nu DA?
                       Doar zarea e nimicul
                       Care-l ştim...