Pentru ca toate zilele dedinainte să nu doară
Ar trebui iubirii să fiu dar, apoi să pot muri.
Pentru ca toate vorbele să nu-şi fi luat zborul,
Ar fi trebuit a şti cui să le spun.
Pentru ca toate durerile din umbră
Să nu se adune în sfera tăinuită,
Ar trebui să urc mai sus decât un cer
Să pot privi soarele în ochi,
Trupul prăbuşind în aripi strânse-apoi,
Însetatului pământ de sânge clocotitor,
Lăsând totul uitării cu braţe de mormânt.
Pentru, ca zilele dedinainte să nu doară,
Golul ar trebui, cele rămase vii să-l umple
Dintre atomii firii, rebeli ai neputinţei.
Fiecare noapte să nu lovească în pieptul meu
Îngenunchindu-mă căutărilor sfârşite-n neaflări.
Viaţa-mi fost-a doar, o urmă, în umbră de crepuscul
Cu trupul lăsat valului pe ţărm, ca simplu bob,
Nisipilui minuscul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu