CARNEŢELUL

E trist gândul, că oamenii pot vieţui laolaltă, fără a înţelege nimic esenţial  din  ce se petrece în sufletul celuilalt.
Neputinţa de a ne cunoaşte !
Duc permanent cu mine un carneţel invizibil, în care notez ceea ce observ, poate pentru a înlătura ignoranţa sufletului...
Dar, toţi se ascund , sau ascund atât de multe ! Au închis ferestrele ochilor şi stau pitiţi , undeva, în străfundul lor. De ce ar trebui cineva să se ascundă ? Să ascundă ceea ce este. Toţi suntem la fel , nu e nici un secret acest lucru. Atunci de ce ne ferim ?
Lumina vieţii este prea orbitoare ? Da , ştiu , arde ! Mai ales durerile . Ard cu flăcările lor mistuitoare. Ne-am "mulţumi" doar cu câteva scântei din flacăra lor ... dacă ar avea...poezie.
Să răpui umbrele care umblă după tine, (ale trecutului) , nu este tocmai uşor : sunt prinse definitiv de gânduri.
Pentru că au crescut odată cu tine , ca ramurile pe trunchiul arborelui. Nu le poţi tăia făra a creşte la loc. Dureros !
Ne ascundem şi iar ne ascundem ... În indiferenţă !
Indiferenţa ca o politeţe supremă. Eu zic că este de fapt, o viciere în .. egocentrism .
Arborii au trăit întotdeauna mai bine în pădure. De unul singur , cocoţat în vârful unui deal închipuit , va fi bătut de vânt şi ars de ... Soare ! Sărman arbore ! Şi se mai şi vaită , ascunzându-se ...
Ce frumoase sunt florile, în grădina îngrijită de o ...Mână !
Deschide-ţi larg ferestrele ! Aruncaţi carneţelul ... Nimic nu este mai frumos şi mai simplu ca Viaţa. Atunci de ce o complicăm ?
"Pentru că pot " , spune prostul.
 Nu-l lua-ţi în seamă . Căutaţi fiecare locul ce vi se cuvine.
DACĂ NU EŞTI LA LOCUL TĂU , NU POŢI DEVENI FRUMOS !!!