- Când vântul va bătea, fără a fi doar un dureros oftat al pământului şi nu va mai muri izbindu-se de fruntea dură a muntelui arogant, care niciodată nu a vrut să coboare din culmile lui reci, pe pământul ospitalier , de pe al cărui obraz, din totdeauna, doar zâmbetul verde al vieţii însoţit de glasul aurit al truditorilor de lan, au răsărit ...
-Când iubirile nu vor mai fi dezamăgitoare în pieptul protagoniştilor, unde inimile, doar sângele vieţii vor pompa în simţiri şi trăiri de pace interioară ...
-Când lacrimile nu vor mai fi sărate, ci dulci se vor scălda în mierea bucuriei de a trăi repetate mulţumiri de sine, lipsite total de aportul ego-ului ...
-Când pasărea va putea să zboare liniştită , fără grija străpungerii unei săgeţi , pornită din arcul sub formă de paranteză cu conţinut interogativ , al unui ignorant vânător de trofee nejustificabile în faţa judecăţii de pe urmă ...
-Când păcatul nu va mai copleşi în umilinţă şi mustrare , otrăvind efemera existenţă de origine divină , care a găsit în sfârşit , drumul spre casă ...
-Când adevărul nu va mai fi acuzat... de minciuna îndoielilor , strecurate perfid prin undele-gânduri ale celei mai complexe şi elevate materii din univers...
-Când marea nu va mai ucide corăbierii , călători ai cunoaşterii de sine , şi valurile ei vor mângâia într-un etern cântec de leagăn tărmul , pe care cei regăsiţi îl ţin sub tălpi...
-Când aerul va purta doar gânduri luminate de un nou soare , acela al iubirii şi înţelegerii ca unităţi de măsură al dreptului la existenţă , în universul care are loc pentru toţi , ba chiar mai mult...
-Când cuvântul spus înainte , nu va mai durea apoi , lăsând în piepturi , peste nopţi zvârcolite de sângerate întrebări , doar neaflări...
-Când focul , ah focul , va fi doar puterea vieţii , nu praful şi pulbera din scrumul pe care-l lasă-n urmă , arzând materia celor , ce doar viaţa au iubit...
... arde focule , arde-te-ar infinitul vieţii lumilor albastre...
în viaţa ce o dai arzând, loveşti în alte vieţi , furând
chimia tainicei trăiri...să simţi doar tu , esenţa din zidiri
-Când pacea , nu va mai fi doar un vis al războiului săturat de el însuşi , ci realitatea dorită de mileniile zbuciumate în tăişul săbiilor şi-n praful de puşcă al lăcomiei...
-Când sufletul , o suflete!
...spune-mi suflete al meu , vezi ce văd eu ?
vezi frânte cruci pe turle-ntunecate ?
mă doare sângele să văd cum frunzele cad
din ramura trunchiului retezat , şi câmpiile mă plâng
când florile în iarbă mor ...cântând.
Ah ! vezi cât singur mă am printre oameni ,
când văd picăturile de apă ţinându-se de mână în hora marelui ocean
şi mă arde refuzul mâinii întinse , dintre prieten-prieten şi duşman ?
...spune-mi suflete al meu , vezi ce văd eu ?
Apocalipsa este una : aceea din interiorul OMULUI !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu