"Nu m-ai fi căutat, dacă nu credeai că exist". Iată unul din marile adevăruri. De fapt, ce înseamnă un adevăr ? Cine îl mai deosebeşte ? Dacă îmi spui " te iubesc", fără să nu-mi spui nimic, mai bine mergi dumneata dincolo. Eu, astăzi, încerc să îţi spun că ma doare, tu, nu asculţi. Tu, mâine, îmi spui că te mâhneşte ceva, eu, nu te ascult. Atunci, noaptea îşi pune curul în piln miazăzi, iar soarele râde, cu lacrimile întunericului, care nu a văzut sărmanul de el, niciodată lumina. DE CE nu ascultaţi omul ? De ce omul nu vă ascultă? Totdeauna gândiţi la vântul care adie doar pe fruntea voastră, doar pe a voastră ! Să fie răcoare, acea răcoare, care aduce confortul nesimţirii... De ce să asculţi pe altul, când abia poţi să te asculţi pe tine însuţi... Ce spui ?...se-ntreba mutul , ce vezi, spunea orbul... Mda. Să comentăm este uşor. Vă mai spuneam, undeva, că a spune vorbe, ce uşor ne este, când a trăi este poveste, şi-a povesti este eşec curat!!!
SUNTEM, AM FOST, ORI FI-VOM TIMPULUI EROARE,
FANTASME- NTRUCHIPATE ORI VIS AMAGITOR,
ATOMICE CLĂDIRI, CU SUFLET RUPT DIN SOARE,
SAU DOAR UN GÂND LUMINĂ PRIN SPAŢIU CĂLĂTOR ???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu