CARNEŢELUL

E trist gândul, că oamenii pot vieţui laolaltă, fără a înţelege nimic esenţial  din  ce se petrece în sufletul celuilalt.
Neputinţa de a ne cunoaşte !
Duc permanent cu mine un carneţel invizibil, în care notez ceea ce observ, poate pentru a înlătura ignoranţa sufletului...
Dar, toţi se ascund , sau ascund atât de multe ! Au închis ferestrele ochilor şi stau pitiţi , undeva, în străfundul lor. De ce ar trebui cineva să se ascundă ? Să ascundă ceea ce este. Toţi suntem la fel , nu e nici un secret acest lucru. Atunci de ce ne ferim ?
Lumina vieţii este prea orbitoare ? Da , ştiu , arde ! Mai ales durerile . Ard cu flăcările lor mistuitoare. Ne-am "mulţumi" doar cu câteva scântei din flacăra lor ... dacă ar avea...poezie.
Să răpui umbrele care umblă după tine, (ale trecutului) , nu este tocmai uşor : sunt prinse definitiv de gânduri.
Pentru că au crescut odată cu tine , ca ramurile pe trunchiul arborelui. Nu le poţi tăia făra a creşte la loc. Dureros !
Ne ascundem şi iar ne ascundem ... În indiferenţă !
Indiferenţa ca o politeţe supremă. Eu zic că este de fapt, o viciere în .. egocentrism .
Arborii au trăit întotdeauna mai bine în pădure. De unul singur , cocoţat în vârful unui deal închipuit , va fi bătut de vânt şi ars de ... Soare ! Sărman arbore ! Şi se mai şi vaită , ascunzându-se ...
Ce frumoase sunt florile, în grădina îngrijită de o ...Mână !
Deschide-ţi larg ferestrele ! Aruncaţi carneţelul ... Nimic nu este mai frumos şi mai simplu ca Viaţa. Atunci de ce o complicăm ?
"Pentru că pot " , spune prostul.
 Nu-l lua-ţi în seamă . Căutaţi fiecare locul ce vi se cuvine.
DACĂ NU EŞTI LA LOCUL TĂU , NU POŢI DEVENI FRUMOS !!!

POEZIA şi FIEREA

Poezia este...o curbă periculoasă ! Ah ! poezia...
A venit în viaţa noastră , acum multe veacuri , pe un drum drept. Astăzi, din nefericire, a ajuns în situaţia de iminentă accidentare , datorită curbei în care s-au angajat "driverii" cuvintelor. Şi apasă , tot apasă pe acceleraţie , de parcă s-ar grăbi undeva. Unde ? Că timp este suficient (pentru cei ce îl folosesc) . Ce este mai grav , este că rulează cu pneurile sparte ... lucru care duce inevitabil la ieşirea în decor ( la uitare)
Cei de de mult, anticii (ador pleonasmele , sunt la modă , nu ?) , aveau păreri, pe cât de ciudate, pe atât de ...realiste despre ars poetica.
Doctrina platonică spunea că poezia este urmarea unei constituţii patologice, sau a unei intervenţii suprapământene ... şi încadra acest fapt la " anormalitate " . Adică, trebuia să fii nebun ori bolnav , pentru a putea accesa " site-ul " muzelor , pentru că " zeul care ia minţile poeţilor se slujeşte de ei, aşa cum se slujeşte şi de profeţii şi de ghicitorii  cei dumnezeieşti, pentru ca , ascultându-i să ne dăm seama că nu aceştia spun cuvintele vrednice de luare aminte şi ale căror minţi sânt rătăcite  , ci zeul însuşi e cel ce le rosteşte şi prin gura lor grăieşte către noi ". Dar , exista şi o părere despre "normalitate" a experienţei poetice , purificarea adică , " prefacerea în emoţie estetică prin transfigurare artistică a emoţiilor psihologice " ( ARISTO ) .
Deci , Platon învinuieşte de " iraţionalitate "iar  Aristo reabilitează prin " normalitate " .
Primul abordează explicarea  " misticismului " poetic prin factori fiziologici, cum ar fi , rolul fierii în organism :
Oamenii melancolici au fierea neagră, efectul fiind ca al vinului : împinge la patimi , la dragoste , la nebunie. Când fierea neagră e rece, omul e fricos şi predispus la ...leşinuri. Când e fierbinte, devine exuberant şi imaginativ, cănd este potrivită, cumpănit şi întreprinzător ".  Darul poetic era deci un privilegiu datorat unui " belşug de fiere fierbinte " ," oamenii aceştia au firi colerce şi pătimaşe, înclinate spre extaz , uşurinţa cu care se înflăcărează, îi apropie de nebunie, dar are şi rezultatul fericit de a dezlănţui în ei facultăţi de creaţie anevoie atinse de firi mai calme şi mai cumpănite " .
Doar cel tulburat poate să tulbure, aşa cum cel mânios mânie pe cei din jur ...
Dacă cei antici vedeau două categorii de poeţi , respectiv "lucizi" şi " scoşi din fire ",umila mea fiinţă se întrebă : cărei categorii aparţin cei de astăzi ?
" CEI MÂNIOŞI ÎI MÂNIE PE CEI DIN JUR ", iată o lozincă numai bună pentru postdouămiişti...
Plăcerea să fie un scop ultim al poeziei de astăzi?...
Plăcerea de a scrie , şi atât ? Doar ... masturbare ?
Cum spuneam , driverii cuvintelor de azi, conduc un vehicol cu roţi ... pătrate ! Să călătorească cine vrea în astfel de vehicol : eu nu suport zduncinăturile.
Cu ce a greşit poezia ?
Cu ce a greşit lectorul ?
Hotărât lucru ( de cine ? ) , arta tinde spre ... excrocherie. Patibulară !
Fierea a fost şi va fi mereu AMARĂ !
Oamenii mai au şi ... INIMĂ !
 Trăiesc în ...interiorul versurilor : sunt teribile, magnifice, pline de ... poezie ... Din acest motiv , uneori nu pot fi scrise. Mai trebuie -încă- locuit în ele. Dacă autorul se scapă...afară , îl vor prinde !
Singurătatea  este foarte delicată : merită sacrificii .Ea nu poate fi decât ... singură !

         

A VINDECA DE EXISTENŢĂ

Căzând într-un vârtej fără fund poţi doar : să nu ajungi prăbuşit pe fundul lui, dar nici afară, la lumină să nu revii. Cazi împins de o mână neîndurătoare,dar încă îngăduitoare... care te ţine în ea să nu te afunzi, dar nici să te ridici. Cine poate fi atât de ciclic şi îndoielnic încât să nu lase alternativă ? Ce e scris, e scris. Oau, asta e grav... Păi nu putem face nimic? Să urcăm. Puţin mai sus...
Dar oare existăm pe undeva? Poate doar puţin, cât să avem conştiinţa acestui fapt...
Suntem căutători, ori doar simpli călători? Aş, întrebări stupide. Câte tone de hârtie nu au fost mâzgălite cu ele...
Perimare poleită în insolitudine.
Dacă tot nu ştim nimic, dacă doar zarea este tot ceea ce ştim, nu ne rămâne decât să călătorim.
Existăm? Lasă, că ne trece! Ne trece secunda prin cap, lăsând găuri în el, până nu va mai avea ce găuri !
Şi aşa mă mir că a găsit ceva consistent de găurit... Suntem duşi, duşi tare, aiurea duşi, de o entitate care iubeşte gluma... adică pe noi ! Şi parcă de această colivă nu ar fi fost de ajuns, a mai trântit deasupra şi o bomboană:  a păcatelor  Ne tot gâdilă pe orgoliu cu cele cinci pene... ale simţurilor . Dar tot ea râde !
Noi nu. Ne trebuie o pauză între dureri... Dar nu ni se acordă. În viaţă, programul existenţei este...non stop !
Aşa că , arde-o călătorule pe aiurea,până
 te vindeci. De existenţă !

Pluteşte pe amintiri
dacă ai curaj, călătorule.
Bate un vânt rece
dinspre locul unde sufletele stau,
dinspre locul unde inima aşteaptă
parfum pe frunză de portocal
coroană de spin pe trup de măslin,
ulei din graal.
Pluteşte pe acum
dacă ai curaj, călătorule.
Nu foloseşti nimănui,
nici promisiunii de a iubi
iubit fiind, dacă rana doare
secretul în piept ascunzând.
Pluteşte pe ce va fi
dacă ai curaj, călătorule.
Când de teamă şi speranţă
vei găsi îndepărtarea
alungându-le nimicului
să povestească infinitului.
Dorinţa de putere adună
pieirea, în ce va veni, nebună...

P.S.  Dragii mei, am revenit! Nu din morţi , din ...tehnologie...! Să ştiţi, că dacă cineva lipseşte... nu înseamnă că...NU ESTE !!!  Eu vă iubesc , chiar dacă unii din voi au uitat " banala vorbă" : nimic nu e fără iubire...
VĂ PUP!            

DUNĂRE - APĂ TULBURE

Brâu de aur şi străjer de hotar, ce porţi cu tine, doinele cântate-n şoaptă şi baladele divine.
Duci pe valuri mari iubiri, vals Frumoşilor de Feţi, ce cu apa-ţi mult prea dulce, amăgind încă-i îmbeţi,
cu Ileana Cosânzeana blondei tale unde-amare ce atingerii o curgi, către marea cea mai mare,
Dunăre , eu te iubesc şi-am să te cânt , cât mi-o sta cuvântu-n gând. Atât timp cât inima-mi va putea purta iubirea, am să râd şi- am să mă bucur, fie chiar de am să plâng de-mi va sta puterea-n trup şi-mi va înceta simţirea. Izvorăşti din păduri negre şi te scalzi în negre mări , răscolind dureri de veacuri, adunate peste zări .              
Te ştiu îngăduitoare , blândă ori mai rea când vrei , brazi feciori în tulburi ape ce-n adâncuri încă iei ,
mângâind maluri albastre, verzi ori aurii de ţări , din apus răsari spre casă , călcând undele cărări .
De vrei , norii pui pe soare şi pe stele norii pui , parca-i fi fecioara tristă şi născut-a nimănui .
Dar , revii iară frumoasă , curgând valul tău spre mare , ne dai bucurii nespuse , smulse din dureri amare,
când îţi prăvăli bucuria valului ieşit din piatră , tot ce stă în malul tău şi în caldul tău de vatră .

EXISTĂ UN SINGUR VIITOR PERFECT

Măreţia vine din pierdere. Oau ! Asta chiar că a durut... Dar câte nu dor ? Doar durerea a ajuns să nu ... doară ! Altele dor. Cine nu îşi doreşte doar un timp, numai al lui, pe care să îl modeleze , după bunul
plac al lui ? Se spune că timpul este liniar . Cândva, dintr-un punct a plecat trecutul.... , acum , prezentul
priveşte consternat , ce se întâmplă în viitorul pe care nu îl ştie. Există un singur viitor perfect ! Toţi il căutăm... cu ardoare ! Atât timp, cât nu recunoaştem prezentul în care trăim , atât timp cât indiferenţa
laşă, calcă peste trecutul ce din urmă ne ajunge , cum credeţi că viitorul va mai putea exista ? Viitorul, este construit din ceea  ce suntem când am fost... El există oricum. Pentru că timpul nu este liniar , este un cerc  - ah , incredibilă formă geometrică  -  o expresie a universului , batjocoritoare a puterii noastre de cunoaştere !
Să-ţi pui întrebarea ...  de trei ori , este curajul stupid al fiinţei , dincolo de viitorul construit , doar prin cumulul trecutului care macină din temelii prezentul , el însuşi inexistent. Imaginaţia noasdtră debordantă.
este o ...boală luciferică.  Dacă vreţi un viitor perfect , atunci  aruncaţi  indiferenţa trecutului şi a prezentului , în inexistenţa viitorului la care speraţi ...  Eu sper , pentru că sunt ...OM , nu ?
Nu sunt profesorul nimănui , nu dau sfaturi nimănui . Nu mă înţelegeţi greşit . Scriu pentru că  mă doare, dorul de ignoranţă... AH ! sancta simplicitas.......................

CĂUTĂTORUL

Pe unde nu am căutat în lumea aceasta ?!
Ce anume nu prea ştiam. La început. Apoi am aflat : căutam doar pentru că omul aşa este, un căutător.
Pe unde nu am umblat în viaţa mea ?!
Aproape ...pe ici pe colo, că peste tot a fost imposibil, într-o viaţă.
Peste tot, unde mă aflam la un moment dat, din urmă mă ajungea o scrisoare. Firesşte, îmi puneam întrebarea: cum de putea cineva a-mi şti adresa mereu, mereu, oricât de mult mă îndepărtam de punctul fix, numit ego. Fiindu-mi adresată, nu purta şi numele expeditorului : doar un discret semn de întrebare, într.un colţ al ei. Semn universal valabil, al tuturor graiurilor scrise...
Conţinutul scrisorii, lapidar şi inconsistent, mă lăsa de fiecare dată, perplex şi dezorientat, agăţat de mânerul unei uşi, prin care trebuia iar şi iar să intru, pentru a o lua de la început...
Ah, unică entitate integrată în tot Universul, tu,ÎNTREBARE !
Pot trăi şi fără tine, să ştii ! Ba chiar într-o relativă fericire, dacă nu ai mai bântui secunda. Dacă ai înceta să mai exişti, asemeni unui satelit povară, agăţat de frumoasa planetă a sufletului omenesc, acesta, sufletul, va înceta să se mai lase învârtit la nesfârşit, în spaţiul stupid al răspunsurilor neaflate. Totul este ştiut, totul este la îndemâna oricui, dar, a trebuit să exişti tu, tu entitate omniprezentă şi batjocoritoare, a celei mai organizate şi elevate materii din univers !
Ştiu, acum ştiu, tu, tu eşti expeditorul anonim al scrisorilor primite , oriunde m-aş afla ! Pentru că exist...
Dar îţi promit : voi scăpa de nedorita simbioză, ca de un parazit, înlăturat de pesticidul...înţelepciunii.


               Tu, întrebare, pleacă de la mine,
               peste valuri de munţi atinşi de cerul
               pe care-l uităm, iar şi iar.
               Fericirea ta, timite-o tristei eternităţi,
               din sufletul închis doar unul, în pieptul care are loc mai mult.
               Părăseşte inima ce pentru toţi bate !
               Nu-mi purta tu nava pe ape fără ţărm.
               Lasă-mi braţele unei îmbrăţişări, fie chiar şi de adio !
               Zboară de la mine peste valuri de munţi,
               atinşi de cerul, pe care-l uităm, iar şi iar.




 
             
             

REMEMBER

Îţi mai aduci aminte, cuvintele dinspre tine plouau peste noi.
Ţi-am spus: sunt neînţeles . Tu ai spus : :nimeni nu este! Dacă toţi ar scrie la fel , pe lume va fi doar un ...scriitor ! Apoi , ai adăugat , atât de trist , atât de ... singur : toată viaţa ne săpăm singuri mormântul , atunci de ce mai plătim taxe de înmormântare ?
Ca să înveţi , trebuie  ... să taci , am spus şi eu , în prostia mea .
Eşti începător copile , când taci , un singur verb se ...conjugă : acela de a răbda ...
S-o creadă poliglotul meu , a mai ripostat el , lovind violent în coşul cu sticle goale de vodcă.
În acel moment , mi-am dorit să beau şi eu una din sticlele, deja golite.Nu am găsit niciuna. Plină..
Nu-mi prea pasă de ce faci tu , am zis şi eu, în naivitatea începătorului fără început.....................
Am încercat să plec , spre poarta care nu avea niciun  rol  în acel moment : ieşire ori intrare !!!
 Eram în timpul când făceam armata : ambiţia nu prea mă caracterizează , dar în acele vremuri , doream  doar să aflu , să stiu . Ce anume ? Nici eu nu ştiam .
 Un superior al mau , maiorul Tronaru , mi-a spus : dacă tot îţi place poezia , alături de mine stă lipoveanul. E un om sociabil , mai ales că , atunci când vreau să fug de soţie, merg la el , ( după ce îl fluier peste gard), şi o punem până dumineaţă. Îmi aduc aminte toate acestea , pentru că în acea zi , mama şi sora mea , îmi adusese o ghitară de la Carmen , membră a formaţiei " VENUS" , astăzi o bună prietenă facebuk a mea , ţinând cont de distanţele mari care ... ne despart. Carmen Hara, Dumnezeu să o binecuvânteze !
Dar mă văd iar,  în acel gang îngust  , de la intrare - ori ieşire ? - şi cu acea sete teribilă de a bea , dacă nu una din sticluţele goale , măcar puţin , din tâmpenia - tâmpeniilor , din slova - slovelor turmentate de setea cunoaşterii ! La ieşirea - intrare , am mai dat de un coş plin de sticle goale . L-am lovit , şi eu cu sete , uitând totuşi de ea , pentru că doream din tot sufletul , să memorez adresa ! M-am înpiedicat de inocenţa mea , că şi astăzi stau întins la pământ , în aşteptarea unui braţ lipovenesc , să mă înveţe : "ce bine că sunt , ce bine că eşti "
În viaţă trebuie să ai un mentor ... cel puţin adevărat : vorba snobismului .
Calcă Doamne , peste legea rahatului , şi fă-l miere , că mare e puterea Ta !
La strung ştim şi noi să scoatem şpan !
Dar să ne întoarcem la   intrarea , care nu  ...avea ieşire ! Peste gard, atârnau crengile vinovate ale iasomiei, singurele care aveau parfum propriu , la marginea acelei curţi. Totul plutea în doar cuvinte , mai ales în necuvinte , care sorbeau ignoranţa literaturii lirice române , îmbibată de celulele hapatice , incapabile să mai cheltuie două milioane de dolari !!! Era sfârşitul ! Peste tot se scria într-o ...limbă . Românul nu putea să şi-o înghită , pentru că ... nu o avea. Limba . Ce să-i faci ! Contextul , batăl-ar vina !
Să fim înţelesi ! Nimeni nu aruncă piatra . Dar vă rog , sincer , să mă înţelege-ţi , singură va cădea  aruncată
de cei  ce se  joacă încă de-a bolovăneala !
Prietene , m-ai învăţat : să nu învăţ. Prietene , mi-ai spus : nu spune nimic ! Prietene , mi-ai arătat un drum :
mergi pe care vrei , ţie să-ţi călăuzească talpa ! Nu da cu pumnul în obrazul poeziei, sărută-l , apoi culcă-te pe flori. Au parfum .! Bine prietene , nu ştiam că vodca are parfum... Sau are ???

                            Crezi că dacă,
                             cineva se rupe nerupându-se
                             în părţi separate întregindu-se,
                             Că dacă psihoterismul
                             alină lirismul, unei poezii îndrăgostite
                             de ura lipsită de ţel ,
                             voi face la fel ?
                             Nu dragă prietene,
                             eu voi călca doar ... pe mine !

Adresa este Str: BATERIILOR)?( , stradă unde Maiestrul înceta să fie..............ce căutam !!!

VÂNTUL NU POATE FI ŢINUT SUB PIATRĂ

Nici eu ! Bate vântule, în braţele tale mă înfăşor, dincolo de munţii timpului, când zbor !
Din toate timpurile, arta a "cochetat" cu... escrocheria. Hai domnule, că te-a luat... vântul, spuneţi domniile voastre. Da? Atunci cum se face, că adevăraţii mari artişti au murit săraci ? Snobismul şi ...contexstul, au făcut diferenţa. Arta autentică, a fost recunoscută doar post mortem (?)  Fă-ţi un aşa zis nume, printre snobii vieţii, pupă-i şi puţin în fund, şi gata... nu mai mori sărac. Ha!  HA! Poţi să scrii orice (tâmpenie). Dar vântul, vântul dragul de el, nu se împiedică de-o piatră, chiar de este de mărimea unei stânci  neclintite, în prostia ei ...omenească. Cu toţii avem o doză parte, din acest " elixir " anti-raţiune. Doar artiştii luptă. Să scape de el...
ARTIŞTII SE RĂSTIGNESC SINGURI ! Nu cer nimic : dau totul. Când un adevărat artist este întrebat, ce este el , va răspunde: orice, ca să opresc răul, inclusiv din mine !
Iubiţi pe cei ce viaţa, mai frumoasă vor s-o facă !
Iubiţi pe cei  ce , doar cu forţele limitate ale omului, creează lăstari ai Marii Creaţii. Sunt doar,
COROANE DE SPINI , PE TRUPURI DE MĂSLINI !

INVITAŢIE LA DANS

Întunericul nu există cu adevărat,
este doar un loc unde lumina e stinsă.
El poate fi oricând aprins, în speranţa întunecimii sale
că cineva va arunca un mănunchi de scântei din marele foc al vieţii ,
în locaţia singurătăţii lui cosmice, disipându-l spre începuturi de infinit
integrându-l shakesperianului "a fi"
să poată purta crucea, de-a şti pentru-a iubi.
Mă ţii de mână iubito ?
Dincolo e viaţă, o vezi? dincolo de fereastră...
Rămâi cu mine, de partea asta, nu fugi, te vor prinde !
Uite, o lacrimă din pleoapa mea a căzut din ochiul ei.
Nu o şterge, e darul meu pentru tine lumina din geam :
să ştii iubito, altă lacrimă nu am...
Târziu, în toamnă, privesc cromaticul dans în mătasea veştedă a frunzei.
Prin aer, unele mai zboară, altele la pământ au rămas,
puţine mai stau pe degetele din crengi , când vântul adie prin simţuri rebele un dans.
Lumea trece pe lângă noi, nu am fost nicicând în ea :
Iubito, mă auzi ?
E timpul să te invit la dans, în lumea cu o singură stea ...

FĂRĂ LOCAŢIE

Unde locuiesc eu Doamne , în mare , cer ori în suflet , poate în iubirea cui ?
Dăruit tuturor , dăruit nimănui,
unul ,nimic , un tot ori pretutindeni...
Unde locuiesc eu Doamne ?
 Dacă nu-mi ştiu afla , căsuţă albă voi face cu un suflet alb în ea , unde îmbrăţişează vântul când a frunză cânt , pe pragul fără uşă şezând
lângă fântâna din care izvorăşte păcatul şi bea însetatul , peregrin al timpului ce-şi doreşte alt timp.
Unde locuiesc eu Doamne , la circ unde doar copii şi masca clovnului râd ,
de echilibristica pe pământ al rătăcitorului fir-gând
pe sârma întinsă a vieţii , ce plasă dedesubt nu are nicicând ?
Dacă nicăieri locuiesc , ori aiurea , totuşi ,
unde locuiesc eu Doamne ?
La o casă am dreptul şi eu , doar nu sunt...leu ,
care locuieşte doar acolo unde odihna îi dictează tihna .
Un loc al meu , doar al meu , există oare ,
sau unde talpa mea atinge pământul , aerul , focul ori apa ,
acestea îmi fug de sub picioare ?
Dacă aş livra flori , atunci , toată lumea s-ar bucura să mă vadă : mulţumesc Doamne , pentru o clipă , doar o clipă , de prea multă perfecţiune .

HELTER - SKELTER *

Câte cuvinte - gânduri nu şi-au luat zborul pentru totdeauna , prin fontanela creştetului, ţâşnind împinse de năvalnica forţă a sângelui ...
Uneori îmi vine să scriu în ... şoaptă, să nu fiu auzit de cine nu vrea să înţeleagă . Am venit pe această lume prin efracţie. Cezarian. Acum, nedorindu-mi forţarea uşii doamnei M. Vreau... banii înapoi ! Tot ce am cheltuit în viaţă, a fost în zadar. Mă rog , aproape , că ceva tot am învăţat : cum să fac economii . De bunătate . Să strâng la ciorap cât mai multă , pentru zile negre. Sau albe.
Din prea multă iubire pentru lumină , am ajuns să evit soarele. Arde !
Câte "merţane" nu au ajuns la fier vechi ! Dar, marca a rămas. Şi sufletul omului.: cimitirile sunt pline de cruci, pentru a aminti că spiritul omului nu moare. Doar călătoreşte. Nicicând aiurea !
Ne purtăm "în curbă" cu ceilalţi, şi de două ori ma greşit cu noi inşini : perverşi în mândria noastră !
Se spune că trebuie să uneşti punctele, să poţi vedea linia dreaptă. Care linie ? Care Dreaptă ? Totul este curbat rău de tot. Viaţa ca un arc de cerc ! Câte vieţi împlinesc ... cercul ? Rămânem la mereu şi mereu, la iar şi iar ... într-un cerc al încăpăţânării de sine .
 Un om , un univers , un poet, un univers nebun nebun, în bunătate...
Ce este o lacrimă ? Ah , este doar expresia ipocriziei , sau doar o urmă adamică a pierderii bunului simţ ?
Natură , tu eşti viaţă eternă : cu atâta viaţă în jurul nostru , de ce ne dorim îndepărtarea ? Viaţa este şi aici , şi dincolo de aici . Nu putem scăpa de ea . O izgonim pentru ca ea să revină , iar şi iar , până când vom veni noi la ea .
Se adună secunda inexistentă în timpul...relativ (?) Atât de relativ, că se substituie celui mai semnificativ semn de ... punctuaţie : acela al întrebării . Se cere , atunci , semnul semnelor : al exclamării . Al vieţii !
Nici numele adevărat nu ni-l ştim . Doar sufletul îl cunoaşte
"Ce bine că eşti, ce bine că sunt" , vorba lui Nichita Stănescu .

Prenumele meu nu-ţi voi spune
pentru a nu exista lacrimii tale,
foc, cărbune şi suflet,
apă ori vânt
în mănunchiuri florale.
 După ce ne-am iubit,
spre apus am plecat,
tu , spre răsărit...
Am fost doar "EL"
tu doar "EA" ai fost.
Două suflete cercul închid
într-un tot de iubire avid
Prenumele meu nu-ţi voi spune,
pentru a fi doar vis amintirii tale,
strălucire uitată pe-un zâmbet,
adiere de vânt,
fluture prins în petale.
Prenumele tău nicicând n-am aflat,
pentru dat , a nu fi ispitirii
foc, cărbune şi suflet
apă ori vânt
zborului mare-al iubirii.
Fără prenume iubito,
cel al inimii necunoscut este :
doar aripă de poveste...



* De-a valma...(engl)

MESAJE ÎN STICLĂ 2013 d. HR.

                                                                         1                                                  

Cine este EL ?

Rutina zilelor care zboară peste noi, ne-a făcut să ne obişnuim cu ideea că viaţa este aceeaşi.
Pun aceste mesaje în " sticla" binelui, şi le trimit în marea de ...eter. Fie să ajungă la ţărmul sufletului fiecărui semen !
Sfidăm numărătoarea anilor care încep cu indicativul 2000. Contemporani fiind acestor teribili ani, analizăm mersul lumii: unde am ajuns, încotro ne îndreptăm, cât ne mai ţine...corabia ?
Pentru observatorul mileniului trei , experienţa omenirii se însoţeşte cu tonuri lugrube. Filozofia existentă îl
aruncă pe om în disperare şi absurd...
Artele, mor, abia trăgându-şi răsuflarea : în muzică sunetele browniene, stresează până si urechile...unui surd.
Arta plastică este...incoerentă , cu tendinţe supra-suprarealiste , pe care nici cei care o  practică nu o  înţeleg !
Poezia este în pragul decesului... Totul este o excrocherie !
Lipsiţi de idealuri de la părinţi, tinerii de azi se adună sub lozinca "suntem liberi , facem ce dorim ". (?)
Epitaful universal va fi doar un simplu "Nu au existat".
În acest context, EL încă vine, chiar dacă a făcut-o şi acum două mii de ani ! Chipul lui Iisus iese la suprafaţă, ca un grund de sub" vopseaua tocită ", polarizând încă omenirea! Pentru unii, imaginea Lui este doar pentru umplerea unui gol al "imaginii de sine ", pentru alţii, mult mai profundă,dar fără finalizare...
Cine eşti Tu, Iisuse ?
" Eu sunt UŞA. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit. Cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă
parte, este un hoţ şi un tâlhar "(Ioan, 10, 1, 9)

                                                                                2

De ce a venit  ?

" Hristos a coborât din ceruri pentru ţinta de a recuceri singurul petic din univers în care autoritatea Lui era contestată. Acest loc nu reprezintă teritoriile întinse sau planeta, ci mintea şi inima omului"
Tot răul este ejectul răului din inima omului. Aici, în inima omului, trebuia El să câştige lupta... şi să aşeze
Împăraţia.
Din totdeauna, formula lumii a fost : un om= o împărăţie. De aceea nu se înţelege om cu om. Principiile mele sunt...emanaţia mea.
Principiile LUI, care emană din natura Lui, din iubire, sunt opuse egoismului : egoismul cere , iubirea oferă ;
egoismul ia , iubirea dă ;eu pretind slujire , El slujeşte ! Pe pământ, cele două împărăţii se luptă pentru supremaţie. Conflictul ( bătălia pentru inima omului ), dintre Împărăţia lui Hristos şi cea a lumii, este ireconciliabil. Între cele două împărăţii, este o diferenţă de...ADN. Ele- împărăţiile- sunt total ...exclusive !
La fel cum Ierusalimul este revendicat şi de evrei, şi de arabi ! Nu se vor înţelege niciodată!
" Ceea ce firii îi place, Duhului îi repugnă ": motiv de război serios : " poftele firii pământeşti...se războiesc cu
sufletul" ( Petru 2,11).
Modul în care se instaurează în inimă Împărăţia Lui , este în acelaşi timp o TAINĂ, dar şi ştiinţă. Această lucrare capitală , de chirurgie sufletească, EL a numit-o "naştere din nou", şi este poartă de intrare în Împărăţia Lui.
În fapt, "naştere din nou", este schimbarea naturii egoiste, cu natura iubitoare...
Transformarea naturii omului păcătos într-o fiinţă nouă, cu motivaţii noi, rămâne totuşi, cea mai mare  MINUNE!  O astfel de schimbare pentru un egoist este...supranaturală.
Dar oare, originea noastră divină, nu este ...supra-naturală ? Deci se poate...măcar să încercăm !
                                                                     3

Cum intrăm pe UŞĂ ?

Apocalipsa : " şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul, Satana ( acuzatorul, adversarul), acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ, şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui "
Este Pământul o ghenă ? Mereu m-am întrebat: de ce pa Pământ?!
Întrebarea rămâne fără răspuns, ca toate întrebările cheie despre El...
Doar omul este atât de uşor de înşelat?
M-a impresionat foarte tare, când am citit, cândva, undeva, în tinereţe, despre marea operă a ilustrului Leonardo da Vinci, " Cina cea de taină". În 1495, pictorul a căutat mult un model pentru chipul lui Iisus: l-a găsit cu greu, în persoana unui tânăr ţăran, la mănăstirea Santa Maria delle Grazie. Se numea Pietro Bandinelli.
Acesta avea trăsături frumoase şi profunde, care inspirau o deosebită curăţenie sufletească.
După doi ani- atenţie, doar numai după doi ani - fu rândul lui Iuda să fie pictat. După căutari prin cartierele rău famate ale Milanului,  pictorul se opri asupra unui cerşetor, care, atunci când l-a văzut prima oară, l-a făcut să se cutremure. S-au tocmit la preţ, cerţetorul consimţind sa-i pozeze. Când a terminat, Leonardo da Vinci a dat să-i înmâneze banii promişi. Atunci cerşetorul a început să plângă. "Ce ai ? " întreba pictorul.
Cu capul aplecat în pământ, acesta i-a răspuns : "Păi nu mă recunoşti ? Eu ... tot eu sunt acela care ţi-am pozat şi pentru chipul din mijloc, pentru Iisus."
Incredibil, cât se poate "transforma" un om sub lucrarea diavolului!!!
Păcatul este genetic, de la Adam moştenire ! El nu poate fi evitat de niciun om. Atunci ?
Iisus a spus : "Dacă nu te naşti din nou, nu poţi vedea Împărăţia" (Ioan 3,3) Iubirea este ca un far care nu se luminează pe el, ci luminează totul în jur. Când "investeşti" lumina, iubirea , în tine însuţi, este o mare perversiune.

"Fă-ţi un şarpe înfocat ( din aramă), şi spânzură-l de o prăjină : oricine este muşcat şi va privi spre el, va trăi (Numeri 21, 8 ).
Atenţie! Un şarpe şi nu un miel ! Privind şarpele (păcatul), în ochi, îl desfizi : atunci UŞA se deschide şi tu poţi intra prin ea...dincolo ! Pentru că "pe cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi ".
(Corinteni 5, 21)
El moare, spânzurat de prăjina crucii, ca eu să pot trăi viaţa LUI!

NU EXISTĂ SUB SOARE UN ALT LOC UNDE SĂ ÎNMUGURESC ŞI SĂ ÎNFLORESC
, DECÂT PE MERITELE SCUMPULUI MEU HRISTOS, PE TRUPUL ŞI SÂNGELE SĂU CARE CONTINUĂ SĂ-MI DEA VIAŢĂ !



 P.S. "Mulţumesc" pentru " sfaturi", Domnului Lucian Cristescu.


                        

GEOMETRIA TIMPULUI

Voi destrăma timpul pentru tine
în răsărit şi apus,
în viaţă şi lumină
ce doar se vrea ascunde
dincolo de linia orizontului.
La nord, steaua bucuriei
voi străluci
spre miazăzi călăuză,
mare a liniştei fără ţărm
şi a încântării de a fi.
Voi destrăma timpul pentru tine
într-un cerc
peste triunghiul vieţii
unde, tu, eu şi Dumnezeu,
doar iubire, doar iubire
vom fi mereu.
Voi destrăma timpul pentru tine
în sunet
pe şapte note vibrând
spaţiul înfiorat al marii simfonii
cântând !
Voi destrăma timpul pentru tine
iubito !
În eternitate !

RĂMAS BUN

Ne luăm rămas bun iubito
întotdeauna, când ne întâlnim.
Doar la atâta suntem buni ?
Atât de buni !
Nu vrei să spunem:
am o iubită
tu ai un iubit
bine ne-am regăsit ?
Fără ramas bun...
Un vis pentru a-l trăi
nu unul nedormit
în aşternutul imn al vieţii
învăluitor,
al simţurilor toate
din hăuri de cascade
în lacrimi care ard
pe trupul tău sipid.
Ne luăm rămas iubito,
iar ?
De ce doar despărţirea
apropie cuvântul,
de ce aproprierea
alungă jurământul ?
Frânge-ţi picioarele, iubito,
ce vor iară să plece,
cum eu îmi voi topi
inima rece...

DEŞERTĂCIUNE

Când trecutul
scrie ce va fi
calc peste viitor
în prezentul care spune
că totul va muri !
Tălpile mă dor
de timpul ce urmează,
călcâile vor înapoi
pe urmele lăsate
în spaţiul cu nevoi.
Dar calc bătătorite
cărări şerpuitoare
secundelor trăite.
Nu zbor::
m-anin de creastă unui nor
ce spulberat va fi curând
de vânt...
În univers,
cuvântul MARE este mic...
tangenţial
un dublu zero infinit,
ori, mai nimic !

ORICE LINIE DREAPTĂ...ESTE CURBĂ

Orice linie dreaptă facută pe suprafaţa Pământului...este curbă!
Să fie de vină Soarta, catastif cinic al destinelor ? Sau doar faptul că Pământul este...rotund ?
Oricum, orice cale "dreaptă", linie, vom urma, tot o dăm ...în curbă.
Iubirea: iată o cale dreaptă , pe care omul o urmează. Uneori. O "linie" corectă, ce se vrea cât mai puţin frântă...Dar cât rău se înfăptuieşte în numele ei !!! Rău , care "curbează" lăudabila iniţiativă, reconsiderând-o. În ură. Ură care se crede, din perspectiva ei, dreaptă, manifestându-se, de cele mai multe ori, făţiş. Dar cum spuneam, nimic nu este drept. Şi ura poate fi "curbată" salutar, de conştiinţă. Stare, care-i transmite, că ea, ura, nu poate fi decât devastatoare. De suflete!
Dacă plecăm dintr-un punct fix - al naşterii - şi păşim ( în viaţă ) pe o linie dreaptă, spre un alt punct fix, ca destinaţie, (moartea) , la capătul drumului, vom constata cu stupefacţie (?) că de fapt, am parcurs traseul unei ...linii curbe. Doar trăim pe pământ , nu ? Iar acesta este rotund. Toate corpurile cereşti sunt rotunde...
Dacă am fi trăit pe o platformă, susţinută de spinarea unui elefant, cu picioarele pe patru broaşte ţestoase, cum credeau anticii , atunci poate că am fi putut lesne trasa, o linie dreaptă în existenţa noastră ! Dar aşa, doar de "curbe" avem parte.
Soarta , iubirea , ura : ingrediente triunghiulare de esenţă a existenţei , circumscrise cercului vicios...al vieţii!
Da , lucru hotărât : orice linie dreaptă trasă pe Pământ , este curbă !!!
      

PANTOFARUL

Orice "meserie" în viaţă, trebuie făcută relativ bine. Rezultatul ei să asigure confortul, plăcerea şi satisfacţia beneficiarului, dar şi împlinirea executantului.
Bun, meseria rămâne meserie, dar arta? 
În viaţă nu poţi controla cu adevărat, nimic. Artistul este un privilegiat : poate controla fiecare detaliu al creaţiei sale. 
Literatura : iată una din manifestările artei, care "mestereşte" cu cele mai teribile instrumente. Cuvintele ! 
Una dintre funcţiile acesteia, este de a creea comunităţi...virtuale. Chiar dacă autorul scrie din imaginaţie, tot va interpune şi elemente din viaţa de zi cu zi. O altă "funcţie" ar fi , aceea de "formator de identitate" , cum spune Laioş Maioş, sau cum îl mai cheamă. Numele pe care îl porţi nu contează. Cel pe care îl laşi, poate...
"Artistul ne arată în ce măsură am rămas oameni"(scriitor argentinian).
Eu vă spun : cel mai BUN mod de a face ceva , este să nu face-ţi...RĂU ! 
Scriitorul, este ca un pantofar regal : dacă pe cititor îl strâng pantofii, înseamnă că a scris fără să măsoare corect. Cuvintele!
Nu vă place comparaţia pantofar-scriitor ? Un pantofar este foarte util în societate, mai ales când îşi face corect meseria. Literatura, uneori este ,alteori, nu...
Toată lumea aruncă la Marele Coş, încălţările incomode, păstrându-le doar pe cele...confortabile. 
Aprop'os de "pantofar" : picioarele sunt bune să ne poarte spre...bibliotecă, nu pentru a scrie ! Mâinile scriu. Ele cresc din dreptul inimii , picioarele dintr-o parte a corpului... controversată. 
Atenţie la membrele pe care le ve-ţi alege pentru a scrie ! Dacă le utilizaţi pe cele superioare, aveţi şansa să înmiresmaţi atmosfera cu parfumul unor "flori" literare din grădina Eden-ului. Dacă folosite sunt cele inferioare, "florile" vor fi din start...ofilite, suportul lor de hârtie va fi doar ... igienic !!!   

P.S. Pentru " pantofarii" care folosesc ...la masă, hârtia igienică, în loc de şerveţelele delicate ... 

DOCTORE , FIINŢA MEA ARE MARI DURERI

Doctore , mă doare ! La singular, sau la ...plural ? Este vorba de ...amintiri...
Umblam , umblam , noaptea. Era vis , era realitate ? Cine ştie ! Dorul , cuvânt de poveste , îmi ducea paşii spre ... locul unde am copilărit. Toţi am copilărit pe undeva , cândva , aiurea ! A fost o dată , ca niciodată... Frumoase mai sunt basmeele. Aş trăi vestnic în ele , în detrimentul "basmului" pe care-l car în spate ...
Era o curte , era o casă , cu uşi. cu ferestre , chiar şi un câine. Tobi îl chema, Sau aşa îl strigam. Să vină. La os ! Nu i-am dat niciodată oase. Un câine te iubeşte când nu-i ...arunci. Doar când îi dai ! Iubire. Necondiţionată.  Şi omul o doreşte... Dar nu o are (?)  (scuzele mele , scriu pentru propria corecţie , nu a dumneavoastră )
Vă rog să mă crede-ţi , nu am nimic cu domniile voastre ! Am intrat doar pe ...uşa care pune întrebări . Acea uşă care nu aşteaptă ... şi răspunsuri ...
Era întuneric în acea curte ... Apocaliptic amintirile curgeau. Am atins clanţa , cu evidenta dorinţă de a deschide ... o lume de mult trăită . Dar nu s-a deschis. Nimeni nu m-a strigat ! Mama. "Spală-te pe mâini şi vin-o la masă "
Un fluviu a început să curgă ! Curgea şi iar curgea ! Dar nu dinspre amonte spre aval. . Dinspre inima mea spre , nu ştiu unde ... Lacrimile pot fi uneori ca un fluviu .Dar , când sunt ca un ocean , te cuprind , te copleşesc. Atât de mult ! Atât de ...cald ! Nicio gheaţă , fie ea chiar clocită sub poala unei cloşti polare ,
nu le  poate  tălmăci ! Vede-ţi ?Am dat-o în bălmăjeală !  Aşa sunt amintirile. Infailibile !
Dar am pătruns în casă. Am atins un întrerupător. Nu a funcţionat . Prin pereţi , a început să curgă apă. Luminile pâlpâiau. Viaţa pâlpâia ! Totul... pâlpâia... Chiar şi marea mea iubire ...pâlpâia ! De viaţă !!!
N-am iubit altceva.  Unică în felul ei , unică în felul ... dat !!! Mie , vouă ...Dar ce mai contează (? )
Când ai o sumă mare de bani , nu ştii ce să faci cu ea : atunci o cheltuieşti  ... omniomanic..., pe nimicuri.
Faci bilanţul : zero ! Ştergi , aduni, iar ştergi, tot... în pierdere, sărmană falimentară fiinţă !!! Ave-ţi curajul a mă contrazice? O puteţi face. Sunt....plecat. Cu sorcova !!!
Oriudne sunt plecat - în viaţă - tot spre casa...Naşterii mă duc paşii. În ceaţa trecutului, doar fantomele pot bântui. Merg spre viitor...întorcându-mă ! Acasă...Dulce casă !

ÎNARMAT şi CONSIDERAT PERICULOS

Mare adunare, mare ! Undeva, în spaţiu la mii de ani...lumină, douăsprezece specii de extratereştri stau la masa tratativelor...
Tocmai descoperiseră, undeva , la marginea galaxiei OMUL: o fiinţă raţională ciudată. De ce ciudată ?
Pentru că îşi spune raţională, dar acţionează ca şi cum nu ar fi. Raţională. Unde pune mâna, pune şi Dumnezeu mila !
Unul din extratereştri, cu un cap mare şi excreşcenţe cornoase pe el, luă primul cuvântul :
        - Stimaţi membri, îl consider pe OM înarmat şi deosebit de periculos.
        - Dar ce armă are  domnule, aşa  periculoasă, de vorbeşti despre el de parcă îţi este teamă ?
        -Ego-ul ! Cea mai periculoasă armă din Univers...
        -Ce este aia...întrebă un altul, cu cap de şarpe.
Cel cu capul încornorat, stătu o clipă pe gânduri, apoi spuse :
         -Stimaţi membri ai Consiliului Intergalactic, cum să vă spun?...este că Omul acţionează doar pentru
propriul interes. Nu ţine cont de nicio lege universală. Nu ţine cont de nimic şi de nimeni !!! A secătuit şi a distrus mai multe planete unde a locuit, decât am populat noi la un loc. Acum locuieşte pe Planeta Albastră, o bijuterie a Universului, pe care nu mai area mult şi o va distruge...Să-i fie lui bine...
         -Ce fel de entitate raţională poate să-şi taie singură creanga de sub picioare? Se pare că e dusă rău...cu capul!
          - Omul! Omul! strigă cel încornorat.
          -Dar are şi părţi bune, încercă să-l apere pe Om, unul din membrii Consiliului.
          -Zău domnule ? Şi mă rog, care ar fi acele "părţi bune" ? se răsti încornoratul.
          -Păi , se bâlbâi apărătorul . Iubirea pe care o poate emite, muzica divină pe care o scrie...
          -Aş! Spoială ! Nu respectă nimic, ia totul în derâdere.
Atunci, liderul din capul mesei, de comun acord cu ceilalţi, decretă :
          -Tu încornoratule, du-te pe Planeta Albastră, şi "ajută" Omul să se autodistrugă mai repede, înainte de a termina planeta. O vom repopula şi reface NOI ! Hotărât lucru :
Omul este înarmat, şi considerat deosebit de periculos !!!
 

PIERDEREA, sentimentul cel mai greu de suportat

Mare ţăran mai este şi Timpul ! O face pe plugarul.
Trage brazde pe chipul nostru. Nu ţine cont de anotimpuri. Ară şi iar ară ! Brazde să fie...
de durere, răs, bucurie ori teamă...
Că el, Timpul, trebuie să-şi marcheze teritoriul. În viaţă. Dincolo de ea, nu există...
Purtăm cicatricele societăţii în care trăim. Pe chip. Mai rău, încă încercăm să vindecăm rănile, pe care "educaţia" le-a tăiat adânc în noi. Fericiţi cei îndrumaţi la...timp !
Viaţa şi aşa este la mâna soartei, dacă mai intervine şi lipsa unei îndrumări timpurii, corecţia nu întârzie să apară, fiind de fiecare dată, atât de dureroasă !!!
Şi pierdem. Pierdem toate trenurile din gara existenţei. Mai prindem, pe ici pe colo, câte o ocazie...nesemnificativă. Marele tren...se îndepărtează.
Pierdem iubirea faţă de ceilalţi, iubirea de bine... Liberul arbitru devine doar o noţiune abstractă, atât timp cât ancorăm între stâncile spărgătoare de val. Al vieţii. Reduşi la instincte!!!
Nu toată lumea cântă în corul bisericii dar, nici să aţâţi focurile iadului. pentru ca îţi este  frig...ori foame !
Pierdem şi iar pierdem. Pierdem dragostea copiilor noştri, pierdem mâna întinsă spre noi să ne ajute...
Atunci ne întrebăm : " de ce tocmai eu ?". Şi dăm vina pe societate. Dar a-ţi uitat? Individul este societatea, condiţia sine qua non a acesteia. Trebuie să ocolim stâncile şi să navigăm doar în ...ape liniştite. Sunt peste tot. Dar parcă nu vrem să le observăm.  
Pierderea este sentimentul cel mai greu de suportat !(?)
Atunci?
Dacă mizezi doar pe câştig, până la urmă pierzi TOTUL !!!!!!!!!!!!
Oau ! Asta a durut !

PĂSTREAZĂ-MĂ FOC

Păstrează-mă foc iubito
sunt vinovat,
te-am avut doar în mine,
în afara mea nu te-am lăsat...
Astfel , ai putut avea chipul
tuturor icoanelor uitate
şi formele din cercul florilor toate.
Păstrează-mă foc iubito ,
chiar dacă apă a vieţii eşti,
aprinde lăcomia din flacăra chemării
care arde , arde ca-n poveşti.
Descinde din mine
şi arată-mi chipul tău.
Păstrează-mă foc iubito,
nu mă stinge în apa sfinţită
de Dumnezeu.
Păcatul oricum l-am făcut :
am iubit dar...
am tăcut !


P. S.
Se spune că o femeie frumoasă este ca o bijuterie , una bună , ca o comoară ...
Astăzi, de 8 Martie, urez tuturor femeilor bune din lume , LA MULŢI ANI !

MÂNDRIA NU CREDE ÎN MILĂ

Cine naibi ' a mai "inventat" şi acest sentiment (?)
Aha, răspunsul vine chiar din întrebare : naiba. Nici într-un caz, de contrariul ei ...
Circumspecţie, fruntea cât mai sus, şi privirea, mai ales privirea, plină de ...condescendenţă : iată ce vede mândria în propria oglindă !
Dacă ea, mândria, este bogată, să nu-i întinzi mâna. Ţi-o amputează. Dacă e săracă, ferească-te Domnul, că te omoară ! Stupiditatea, folclorul...şi tradiţia, stau în sărăcie !!!
Mândria nu crede în milă !
Cunoaştem expresia : "capra râioasă ţine coada sus". Asta da mândrie ! Dansează , aşa , de " amorul " dansului , în jurul durerii , în cântec forţat , pe clapele prostiei omeneşti !
Se înalţă pe vârfurile picioarelor , să fie , măcar cu un milimetru mai sus, decât ceilalti, chiar dacă abia se târăşte,  la nivelul solului ...
" Iubeşte-ţi aproapele ", stă în talerul alb al vieţii , în cel negru , mândria !
ATENŢIUNE ,ATENŢIUNE , se aude în difuzorul mondo al conştiinţei :
URCAŢI ÎN ŞAUA MÂNDRIEI, CĂLĂRIM , DOAR...MÂRŢOAGA EGO-ului !!!

CORĂBIERUL

Acum , când simt lumina terifiantului verb "a fi" pâlpâind, îmi pare rău că nu pot dărui celor dragi decât eşecul meu...
Am atins vârful munţilor, chiar dacă am trăit umil la poalele lor, am respirat aerul unui vagabond al cuvintelor... nescrise, încercând, dar nu zadarnic, să le înţeleg binecuvântata semantică. Am cântat sunete doar de mine auzite.
Nimeni nu a avut timp pentru mine a-mi arăta vectorul. Am luat-o mereu pe drumuri întortochiate, cu fundături...
Niciodată pe......cel drept !
Târziu, în iarnă, am găsit o cărare cu flori ( incredibil, nu?), dar să ştiţi, şi iarna florile sunt frumoase, chiar dacă par de... ghiaţă. Sunt pure. Fără prejudecăţi. Sunt florile timpului inexistent. Ale spaţiului neocupat de deşeurile gândurilor îmbibate de mal praxis.
Dar, eşecul rămâne eşec, chiar dacă am fost în iarnă fericit cu soare, pe cerul acoperit de norii singurătăţii. Nu-l pot lăsa nimănui în dar, nici măcar de ...adio ! E legea firii. Al naibi fire, există oare aşa ceva ? Poate doar ne imaginăm. Întreaga existenţă este doar o iluzie pierdută, vorba scriitorului.... ...BALZAC.
O iluzie precum că ceaţa, va lăsa cerul senin, ori norii, vor pluti dincolo de Soare, lăsându-l liber peste noi şi în noi.
Ştiu, aparent sunt ...patetic. Cuvântul a fost inventat însă, de cei lipsiţi. De multe!!!
Nesimţirea bate viaţa ! Ce ne face pe noi oameni ? La urma urmei suntem oameni ?
Suntem dragii mei , îmi şopteşte cineva. Necunoscut. Necrezut.
 Ce nevoie avem noi de truismele dumitale?... mă apostrofează cititorul acesto rânduri........
Să fii sănătos, iubitule, chiar dacă în cartrea numelor, în dreptul tău scrie "nul ". Este omeneşte ! Nimeni nu este perfect, nu-i aşa ? Dar ... să nu simţi, este o crimă de les majestate, pardon, de existenţă !!! În oceanul stupidităţii, întotdeauna se dislocă prăbuşindu-se malul ignoranţei, tulburând limpezimea infinită a posibilităţilor de cunoaştere.........
Dar plutim, supravieţuim, chiar dacă iluzia este evidentă . Iluzia că "eu sunt cel mai", că "eu sunt foarte".
Feriţi-vă de iluzii ! Prindeţi-vă cu ambele mâini, cu putere, de dorinţa a ceea ce vreţi să deveniţi ! Nu călcaţi
peste cadavre pentru a reuşi, dar nu fi-ţi nici cadavrul călcat altor tălpi !
 Nu fi-ţi prea duri cu voi  înşivă, în pulberea de dintre lumi, lăsaţi pe alţii să adune, o mie imperfecţiuni ! ( O. K. ? )

CLOPOŢEII VIEŢII

Clopoţeii vieţii sună doar pentru urechi desfundate şi ochi care şi-au spălat ferestrele cu apa cunoaşterii de sine, ce izvorăşte din munţii minţii ( nu din dealurile prostiei omeneşti ), crescuţi pe cea mai mare "planetă" a universului : omul.
De patru ori sună aceşti clopoţei. Dacă nu-i auzi niciodată, ai ratat. Viaţa. Destinul.
Cine îi aud, este doar pentru a şti că "e bine". Niciodată nu sună pentru a spune "e rău".Această latură... a existenţei nu este agreată .
Nu o semnalizează nimeni !
Doar noi înşini o putem face. Dar nu o facem niciodată...
Ne afundăm. Disperaţi, cerem ajutor, pe care nu îl primim. Atunci spunem că nu există... clopoţei.
Din fericire, măcar o dată în viaţă trebuie să îi auzim : când iubim. Orice! Dacă nici atunci nu-i auzim, îmi pare rău, dar trebuie să spun : ATENŢIE, BANDIŢII !!!
Mă scuzaţi, eu tocmai plecam. Sună...un clopoţel. Trebuie să răspund...

CONTINUUM

Cănd zilele se scutură de noi
Asemeni florii care leapădă petale
Ce-ngroapă-n giulgiu parfumat
Sămânţa adâncită în pământ
Cu energii ascunse
Desprinse din mister, eliberând apoi
Fulgerătoarea forţă, descinsă în eter.
Nimeni nu moare, nimeni nu învie
Doar drumul îl urmează destinului nefrânt,
De adevăr, minciună ori de gând,
Cănd zilele se scutură de noi.

CÂNTEC FĂRĂ PORTATIV

Dincolo, de cuvintele nespuse
strig : te iubesc.
Nu eşti, peste tot exişti !
Dincolo, la capăt de cărare eşti un nou început
ce vine fără a fi prezent.
Eşti un scaun gol iubito,
în spectacolul pe care nu-l joc pe viaţă,
netrăită fără tine,
un gol, pe care doar golul îl ştie,
o minune cu trup mângâiabil, un cer atins iremediabil,
cu gânduri de braţe întinse
ce vor a prinde umbra unei lumini neaprinse...
Am fost cuvânt, am fost iubire,
am fost bărbat, ce jurământul a uitat,
am fost nimic, chiar totu-am fost,
dar n-am aflat şi n-am ştiut,
că mai există mîngâiere-n univers :
adie doar a poezie în inimă de viers ...
Eşti un scaun gol iubito,
în spectacolul pe care nu-l joc pe viaţă,
un gol, pe care doar golul îl ştie ...

ANDREI VELEA " LOVIT" DE CONSENSUL LITERAR

Astăzi, când mai tot tineretul o "arde" prin discoteci şi baruri, plini de fiţe şi droguri, îmbibaţi de prostia omenească arătătoare cu degetul, doar spre... sex de proastă calitate, când a avea o ocupaţie cât de cât... civilizată , pare o utopie, dacă un tânăr scrie, vin "extratereştrii" şi trag cu "laserele" din ochii lor înroşiţi de nopţi pierdute în ignoranţă !
Ce rău poate să facă un tânăr scriitor, dacă încearcă să dea puţin parfum haznalei postdecembriste, care, ne tot ţine într-un miros politic pestilenţial ?
Dacă veţi citi cu atenţie, obiectiv, fără aportul ego-ului, care - vă garantez - vă mănâncă zilele, ce pot de altfel să vă fie mai frumoase, veţi observa, că Andrei Velea, este doar un suflet ce se străduieşte să comunice cu dumneavoastră. Doar o fiinţă care a redescoperit marea grădină a frumosului, din care a luat un superb buchet de flori, aruncând în toate părţile cu drag câte una, străduindu-se a "redecora" pereţii coşcoviţi şi mucegăiţi ai edificiului postdecembrist, ce stă gata să se dărâme peste nesimţirea şi indiferenţa tolerantă în care ne complacem !!!
Nu împroşcaţi cu noroi florile, dragi oameni ! Udaţi-le ţi lăsaţi-le acolo unde  cresc, nu le rupeţi. Fiecare existenţă îşi are locul ei în Univers.
Mai rău este de cei ce nu îşi găsesc locul în viaţă !

SIAMEZITATE

Multe sunt relaţiile dintre oameni. Prima ar fi cea dintre sexe.
Nefericită relaţie!
Istoria omenirii a demonstrat şi relevat, că acest gen de relaţie a adus doar nenorociri. De ce ? Bună întrebare. Al naibi de bună !
Răspunsul, dacă este un răspuns, este simplu : azi  "te iubesc ", mâine nu , azi " te DORESC" mâine nu !
A confunda  "te iubesc" cu "te DORESC" , în astfel de relaţie, este firesc. Oare ? Mă rog, importanţă nu prea are, cum nici înţelegere nu este...între sexe. Să încerc a da acum exemple, nu ar avea rost : le ave-ţi fiecare acasă, în viaţa voastră.
Atunci, rămâne o relaţie, sui generis, care poate dăinui, care poate învăţa omul că are un rost : aceia de a fi OM!  PRIETENIA !
Iată un atribut ataşabil cuvântului OM..
Iată o noţiune, de care însuşi Universul se bucură ( nu înainte de a se minuna ! ) Prietenia. Scrie-ţi acest cuvânt, oriunde, oricum şi oricând, cu majuscule. Doar acest fel de relaţie umană poate atinge superlativul existenţei.
Este altruism pur, este posibilitatea facerii sacrificiului suprem.
Există un mediu, pe care un om îl alege să trăiască, ori nu : are nefericiri (? ) , neâmpliniri, neajunsuri : se uită împrejur şi nu ştie cui să le împărtăşească. Atunci, doar un prieten sincer îl poate... aduna ! Când tristeţea plânge , doar un prieten poate oferi batista unei bucurii salutare !
Vino prietene , şi spune ce te doare !
Vin la tine prietene, şi spun... că MĂ doare!!!
Nu e nimeni patetic, AŞA E VIAŢA .
                                 DOARE ?
                                 NIMIC NU DOARE...
                                                                         ALTELE DOR!!!

Bunilui meu amic  DR.   MIHAI CREŢU, Domnul să îl binecuvântze !!!

HELLO VIAŢĂ

Hello ! Nu aţi văzut o viaţă ?
A mea. Am pierdut-o !
Dacă o găsiţi, vă rog să sunaţi la numărul zero !
Hello ! Nu a-ţi găsit o viaţă ?  Era îmbrăcată în mătase albastră, culoarea inimii mele...
Mătase străvezie, ca viaţa-mi, care nu a avut nimic de ascuns, nimănui, nicicând.
Stare, din cauza căreia am şi pierdut-o. Sau poate mi-a fost furată ?
Sunt mulţi hoţi de vieţi !
Întrebarea este, ce poate face cu ea ? Mai ales cu a mea, de a cărei valoare m-am îndoit întotdeauna...
Dacă o vedeţi rătăcind pe undeva, spuneţi-i să se întoarcă acasă...
Îmi este dor de ea. Aşa, cu părul ei alb şi barba la fel , atârnându-i până la pământ, ale cărei fire de păr au fost hrănite cu apa iluzorie, a câtei unei speranţe.
O veţi observa cu uşurinţă, pentru că stă cu mâna întinsă, ca o cerşetoare ( carte nu cere nimic ). Să nu-i daţi bani, că jos îi va arunca, pentru alţii ! Nu asta vrea ea !
Doreşte doar, să mă regăsească , să mă ia de mână şi să mă poarte prin lume. Iar ! Cred că a ... plecat din cauza inimii mele îngreunate. Aurul este un metal greu, mai ales ca atribut al inimii...
Hello ! Nu aţi văzut o viaţă ?
Dacă o vede-ţi, lăsaţi-o acolo unde se află, nu râde-ţi de ea. Faceţi-vă că nu o observaţi. Nu-i daţi nimic, nu o întrebaţi nimic !!!
Ea singură va trebui să mă regăsească, înainte ca barba-i să atingă pământul, şi să prindă rădăcini în el...
Rădăcinile înseamnă... stagnare , involuţie ! Nu am nevoie de ele. Eu şi viaţa-mi, dorim doar libertate, în mişcare eternă !
PENTRU A AFLA (?)

                                                   Ah viaţă,
                                                   Am să prind aerul cu mâinile
                                                   Să-i dau formele speranţei.
                                                   Până am să o ajung, lumina voi urmări,
                                                   Să fac cu ea,
                                                   Portret ÎNTUNERICULUI !!!

MÂRŢOAGA

Când eram mic şi mă durea ceva în trup, mama îmi spunea că îmi cresc oasele şi carnea pe ele. Că este o durere firească pentru un copil în creştere...
Astâzi, când mă doare totul, numai trupul nu, mă întreb ce mai poate creşte în mine(?)
Am zis: la mulţimea anilor pe care i-am adunat în spatele-mi îngreunat, în trup nu mai poate creşte nimic, dimpotrivă, multe descresc. Atunci?
Un vis, dar nu ca multe altele, m-a făcut să înţeleg ce mai poate să doară, într-un trup care a încetat a creşte :
...Pe un drum înverzit, mai mult cărare,  care se profila ca urmele a două roţi prin iarbă, o căruţă albă urca panta spre un deal plin de...cruci, din zarea ce părea că se apropie ori se îndepărtează, într-un dute-vino al unei lumi necunoscute. În căruţă, era trupul meu alb, fără viaţă, acoperit de flori... albe.
Căruţa era trasă de o mârţoagă albă. Era atât de slabă şi gârbovită, că nu o puteam numi altfel.
Botul mârţoagei aproape că se târa prin iarbă, atât de aplecat în pământ era. Mergea încet, chiar foarte încet. Fiecare pas parcă o durea. Ştia, sau nu ştia nimic, despre ţinta călătoriei?
Ce o putea aştepta, acolo, sus pe vârf de zare ?
Pe trupul ei apărea din când în când, cu litere luminoase, intermitente, cuvântul "conştiinţă"...
Aha! Am murit, iar acum sunt dus spre locul de pe urmă, de propria-mi conştiinţă! O mârţoagă albă, cu dureri în mers şi frunte aplecată.
În jur nimeni. Nimeni şi iar nimeni...
M-am întrebat cu tristeţe: oare cât de ticălos poate să fie un om, pentru ca nimeni să nu-l conducă pe ultimul drum?!
Doar liniştea unei adieri însoţea alaiul...
Totuşi, eram fericit, chiar dacă pare nefiresc. Se spune că ne naştem şi murim singuri. Greşit ! Eram însoţit de un cal - mă rog, mârţoagă - şi de adierea vântului !
Nu eram singur!!! Tot ce am avut în viaţă, era acum cu mine, pe ultimul drum. Îşi poate dori cineva mai mult ? Mie îmi era destul.
Atunci, prin trupul meu fără viaţă, trecu un fior, un gând : de ce nu sunt purtat de un bidiviu puernic, cu fruntea sus ?
Ia mârţoagă şi paşte iarba din jur ! Nu vezi, este destulă pentru toţi ? Mai e mult până departe, acolo pe zare !  Cât despre timp... este destul pentru cei ce îl folosesc !!!
                    DII, MÂRŢOAGĂ !