CĂUTĂTORUL

Pe unde nu am căutat în lumea aceasta ?!
Ce anume nu prea ştiam. La început. Apoi am aflat : căutam doar pentru că omul aşa este, un căutător.
Pe unde nu am umblat în viaţa mea ?!
Aproape ...pe ici pe colo, că peste tot a fost imposibil, într-o viaţă.
Peste tot, unde mă aflam la un moment dat, din urmă mă ajungea o scrisoare. Firesşte, îmi puneam întrebarea: cum de putea cineva a-mi şti adresa mereu, mereu, oricât de mult mă îndepărtam de punctul fix, numit ego. Fiindu-mi adresată, nu purta şi numele expeditorului : doar un discret semn de întrebare, într.un colţ al ei. Semn universal valabil, al tuturor graiurilor scrise...
Conţinutul scrisorii, lapidar şi inconsistent, mă lăsa de fiecare dată, perplex şi dezorientat, agăţat de mânerul unei uşi, prin care trebuia iar şi iar să intru, pentru a o lua de la început...
Ah, unică entitate integrată în tot Universul, tu,ÎNTREBARE !
Pot trăi şi fără tine, să ştii ! Ba chiar într-o relativă fericire, dacă nu ai mai bântui secunda. Dacă ai înceta să mai exişti, asemeni unui satelit povară, agăţat de frumoasa planetă a sufletului omenesc, acesta, sufletul, va înceta să se mai lase învârtit la nesfârşit, în spaţiul stupid al răspunsurilor neaflate. Totul este ştiut, totul este la îndemâna oricui, dar, a trebuit să exişti tu, tu entitate omniprezentă şi batjocoritoare, a celei mai organizate şi elevate materii din univers !
Ştiu, acum ştiu, tu, tu eşti expeditorul anonim al scrisorilor primite , oriunde m-aş afla ! Pentru că exist...
Dar îţi promit : voi scăpa de nedorita simbioză, ca de un parazit, înlăturat de pesticidul...înţelepciunii.


               Tu, întrebare, pleacă de la mine,
               peste valuri de munţi atinşi de cerul
               pe care-l uităm, iar şi iar.
               Fericirea ta, timite-o tristei eternităţi,
               din sufletul închis doar unul, în pieptul care are loc mai mult.
               Părăseşte inima ce pentru toţi bate !
               Nu-mi purta tu nava pe ape fără ţărm.
               Lasă-mi braţele unei îmbrăţişări, fie chiar şi de adio !
               Zboară de la mine peste valuri de munţi,
               atinşi de cerul, pe care-l uităm, iar şi iar.