POEZIA şi FIEREA

Poezia este...o curbă periculoasă ! Ah ! poezia...
A venit în viaţa noastră , acum multe veacuri , pe un drum drept. Astăzi, din nefericire, a ajuns în situaţia de iminentă accidentare , datorită curbei în care s-au angajat "driverii" cuvintelor. Şi apasă , tot apasă pe acceleraţie , de parcă s-ar grăbi undeva. Unde ? Că timp este suficient (pentru cei ce îl folosesc) . Ce este mai grav , este că rulează cu pneurile sparte ... lucru care duce inevitabil la ieşirea în decor ( la uitare)
Cei de de mult, anticii (ador pleonasmele , sunt la modă , nu ?) , aveau păreri, pe cât de ciudate, pe atât de ...realiste despre ars poetica.
Doctrina platonică spunea că poezia este urmarea unei constituţii patologice, sau a unei intervenţii suprapământene ... şi încadra acest fapt la " anormalitate " . Adică, trebuia să fii nebun ori bolnav , pentru a putea accesa " site-ul " muzelor , pentru că " zeul care ia minţile poeţilor se slujeşte de ei, aşa cum se slujeşte şi de profeţii şi de ghicitorii  cei dumnezeieşti, pentru ca , ascultându-i să ne dăm seama că nu aceştia spun cuvintele vrednice de luare aminte şi ale căror minţi sânt rătăcite  , ci zeul însuşi e cel ce le rosteşte şi prin gura lor grăieşte către noi ". Dar , exista şi o părere despre "normalitate" a experienţei poetice , purificarea adică , " prefacerea în emoţie estetică prin transfigurare artistică a emoţiilor psihologice " ( ARISTO ) .
Deci , Platon învinuieşte de " iraţionalitate "iar  Aristo reabilitează prin " normalitate " .
Primul abordează explicarea  " misticismului " poetic prin factori fiziologici, cum ar fi , rolul fierii în organism :
Oamenii melancolici au fierea neagră, efectul fiind ca al vinului : împinge la patimi , la dragoste , la nebunie. Când fierea neagră e rece, omul e fricos şi predispus la ...leşinuri. Când e fierbinte, devine exuberant şi imaginativ, cănd este potrivită, cumpănit şi întreprinzător ".  Darul poetic era deci un privilegiu datorat unui " belşug de fiere fierbinte " ," oamenii aceştia au firi colerce şi pătimaşe, înclinate spre extaz , uşurinţa cu care se înflăcărează, îi apropie de nebunie, dar are şi rezultatul fericit de a dezlănţui în ei facultăţi de creaţie anevoie atinse de firi mai calme şi mai cumpănite " .
Doar cel tulburat poate să tulbure, aşa cum cel mânios mânie pe cei din jur ...
Dacă cei antici vedeau două categorii de poeţi , respectiv "lucizi" şi " scoşi din fire ",umila mea fiinţă se întrebă : cărei categorii aparţin cei de astăzi ?
" CEI MÂNIOŞI ÎI MÂNIE PE CEI DIN JUR ", iată o lozincă numai bună pentru postdouămiişti...
Plăcerea să fie un scop ultim al poeziei de astăzi?...
Plăcerea de a scrie , şi atât ? Doar ... masturbare ?
Cum spuneam , driverii cuvintelor de azi, conduc un vehicol cu roţi ... pătrate ! Să călătorească cine vrea în astfel de vehicol : eu nu suport zduncinăturile.
Cu ce a greşit poezia ?
Cu ce a greşit lectorul ?
Hotărât lucru ( de cine ? ) , arta tinde spre ... excrocherie. Patibulară !
Fierea a fost şi va fi mereu AMARĂ !
Oamenii mai au şi ... INIMĂ !
 Trăiesc în ...interiorul versurilor : sunt teribile, magnifice, pline de ... poezie ... Din acest motiv , uneori nu pot fi scrise. Mai trebuie -încă- locuit în ele. Dacă autorul se scapă...afară , îl vor prinde !
Singurătatea  este foarte delicată : merită sacrificii .Ea nu poate fi decât ... singură !