Dincolo, de cuvintele nespuse
strig : te iubesc.
Nu eşti, peste tot exişti !
Dincolo, la capăt de cărare eşti un nou început
ce vine fără a fi prezent.
Eşti un scaun gol iubito,
în spectacolul pe care nu-l joc pe viaţă,
netrăită fără tine,
un gol, pe care doar golul îl ştie,
o minune cu trup mângâiabil, un cer atins iremediabil,
cu gânduri de braţe întinse
ce vor a prinde umbra unei lumini neaprinse...
Am fost cuvânt, am fost iubire,
am fost bărbat, ce jurământul a uitat,
am fost nimic, chiar totu-am fost,
dar n-am aflat şi n-am ştiut,
că mai există mîngâiere-n univers :
adie doar a poezie în inimă de viers ...
Eşti un scaun gol iubito,
în spectacolul pe care nu-l joc pe viaţă,
un gol, pe care doar golul îl ştie ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu