PIERDEREA, sentimentul cel mai greu de suportat

Mare ţăran mai este şi Timpul ! O face pe plugarul.
Trage brazde pe chipul nostru. Nu ţine cont de anotimpuri. Ară şi iar ară ! Brazde să fie...
de durere, răs, bucurie ori teamă...
Că el, Timpul, trebuie să-şi marcheze teritoriul. În viaţă. Dincolo de ea, nu există...
Purtăm cicatricele societăţii în care trăim. Pe chip. Mai rău, încă încercăm să vindecăm rănile, pe care "educaţia" le-a tăiat adânc în noi. Fericiţi cei îndrumaţi la...timp !
Viaţa şi aşa este la mâna soartei, dacă mai intervine şi lipsa unei îndrumări timpurii, corecţia nu întârzie să apară, fiind de fiecare dată, atât de dureroasă !!!
Şi pierdem. Pierdem toate trenurile din gara existenţei. Mai prindem, pe ici pe colo, câte o ocazie...nesemnificativă. Marele tren...se îndepărtează.
Pierdem iubirea faţă de ceilalţi, iubirea de bine... Liberul arbitru devine doar o noţiune abstractă, atât timp cât ancorăm între stâncile spărgătoare de val. Al vieţii. Reduşi la instincte!!!
Nu toată lumea cântă în corul bisericii dar, nici să aţâţi focurile iadului. pentru ca îţi este  frig...ori foame !
Pierdem şi iar pierdem. Pierdem dragostea copiilor noştri, pierdem mâna întinsă spre noi să ne ajute...
Atunci ne întrebăm : " de ce tocmai eu ?". Şi dăm vina pe societate. Dar a-ţi uitat? Individul este societatea, condiţia sine qua non a acesteia. Trebuie să ocolim stâncile şi să navigăm doar în ...ape liniştite. Sunt peste tot. Dar parcă nu vrem să le observăm.  
Pierderea este sentimentul cel mai greu de suportat !(?)
Atunci?
Dacă mizezi doar pe câştig, până la urmă pierzi TOTUL !!!!!!!!!!!!
Oau ! Asta a durut !