Iubita mea dezintegrată
te-am adunat din galaxii,
ţi-am pus în loc de ochi doi aştri
de sori albaştri, ca să fii.
Veneai, plecai, prin găuri negre
ce între coapse le purtai
apoi, cu fundu-apocaliptic
toate iubirile negai.
E ora jumătate-n noapte
de Întâi Mai spre două,
grătarele tit pâlpâind
mai ard dorinţele
întoarse sfârâind.
Fundul tău iubito
două urme adânci a lăsat
în iarba arsă de păcat.
Nimic nu va mai creşte
de zvârcolirea ta,
dar cum speranţa
moare ultim.. a,
nu dispera:
la anul, în acel loc
poate vor răsări...
ciulinii bărăganului !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu