Dacă

M-am născut pentru-a iubi, acum iubesc în felul meu, pentru-a trăi.
E prea multă, prea multă mizerie pe pământ, ce stă ascunsă-n unghii de venin,
să otrăvescă cupele de vin, băute-n faptele din gând.
E prea multă mizerie pe pământ.
De aş putea să-nchin lumina-n strălucire, pentru-a vedea o clipă-n fericire,
m-aş îndoi... cum se apleacă gândul, rotind la nesfârşit pământul.
M-am născut pentru-u iubi, acum iubesc în felul meu, pentru-a trăi.
Stupidităţi oceanice, pătrund în picătura vieţii, şi cade peste noi perdeaua ceţii,
când rupe, dintre iubiri, liantul unic ce strânge-nsingurat, clipa căzută-n
timpul fără de ... păcat.
Să spunem vorbe, ce uşor ne este, 
când a trăi este poveste, 
şi-a povesti este eşec curat! 
Mă doare, nimeni nu mi-a spus un "te iubesc", dar mişc piciorul,
înseamnă că trăiesc.
Se uită necunoscutul indiferent la mine, şi-mi cântă imnul, necunoaşterii de sine.
Eu nu mă plâng, nici lacrimi nu mai am, mă sting uşor în dormirea
proprii maici de neam.
Dacă m-am născut pentru-a iubi, acum iubesc în felul meu, pentru-a trăi.
Dă-mi un cuvânt, şi fac o viaţă,
dă-mi două, şi un univers îţi fac!!!