Prea te-au uitat poeţii, eternă Doamnă, nu ştiu că eşti vieţii
superba geamănă. Doar tu poţi transporta a gândului putere, în spaţii ce vor sta,
străfulgerând prin ele.
Tu eşti un fapt lumină,
eternităţii vii, unde-i câmpia verde zburdată de copii, şi ştii a dărui, neaflate încă,
virtuţi în galaxii.
Se spune despre tine că-n firul vieţii tai, nicicând tu deoparte al apei râu nu dai.
Îl porţi doar din izvoare, către imens ocean, unde-i dorita casă cu pernă de liman,
şi lecţia ce-o dai ai soarelui copii, de nu o-nvaţă-i duci, tot soarelui îi ţii.
Când râzi
cu lacrimi a trăi,
să plângi cu zâmbetul pe buze, a muri.
Da! Prea te-au uitat poeţii, Doamnă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu