NATURA NU IUBEŞTE GOLUL

Omul aduce golul ! Îl creează în jurul lui. Peste tot. Umple spaţiul ocupat de el, cu nimicuri. Stomacul Terrei era plin. L-au golit (de ţiţei, cărbuni, gaze, minerale etc.). Scalpul verde al Terrei a fost tuns. Acum arată ca al unui chelios, cu câteva fire de păr, pe ici pe colo, şi acelea albe. De tristeţe. Omul aduce golul ! Natura nu iubeşte golul ! Se răzbună. Îl umple cu inundaţii, incendii, radiaţii, tsunami ori tornade. Şi altele, mai rele. Oare ce urmează, dacă omul continuă... să aducă golul ? Mai rău este, şi dezolant, că omul se goleşte pe sine. Un gol a fost aruncat, înţelepciunea. Vidul rămas conţine (cu toate că e gol !) doar P.O. Acel conţinut uman care făcea diferenţa dintre el şi alte entităţi. Un gol imens se extinde în preajma omului. Pare să dispreţuiască totul, chiar şi pe sine.