DE CE, NICIODATĂ, NU SE SPUNE ADEVĂRUL?

Pur şi simplu, nu se spune. Adevărul. Poate nu-l ştie nimeni. Există totuşi, un adevăr al nostru, de zi cu zi. Ceea ce trăim. ce facem, ce vrem.Când vrem ceva, spunem că nu-l vrem. Când simţim ceva, spunem că nu simţim. Când vrem să spunem adevărul, spunem contrariul. Dar, întotdeauna vrem de la alţii, adevărul!!! Ce este adevătat, ce este minciună, cine ştie? Noi vrem, dar să nu dorească şi alţii. Noi...ştim, dar să nu ştie şi alţii... Se spune că ne-am născut în Rai. S-o creadă dracul! Dacă, măcar am fi călcat pe acolo, fie şi măcar la începuturi, alţi oameni am fi fost acum. Nici măcar oameni nu mai suntem. Demoni, ipocriţi, egoişti - iertare pentru excepţii - , dar nu oameni. Mizantrop? S-o credeţi voi! Sunt doar conştient, de tot ce este prin  preajma împrejurului din jurul meu (lăsaţi  naibi pleonasmele! ). ADEVĂRUL, HA ! HA ! HA !
Niciodată entitatea umană nu l-a rostit. Nu l-a ştiut ? Nu, nu ...are de unde... Este în natura omului să mintă, pardon, să nu spună adevărul -  ceea ce gândeşte -. Dacă săpăm mai adânc, omul ştie, omul poate, dar nu VREA ! Să mănâncă la mere, mere şi iar mere... de alea, evice(?) Să e bine la Eva. Între picioare. Nu contează câtă mizerie este acolo. Spirituală ! Nici nu are nimeni aminte, că acolo a fost închis adevărul, minciuna inundând până şi vârful munţilor. Aşa ne trebuie dacă ne plac... găurile negre...În Universul acesta, oare nu sunt şi găuri...albastre, verzi, portocalii ? Numai negre să nu fie ! Dar-ar falusul prin ele!!!

            Iubita mea dezintegrată
            Te-am adunat din  galaxii
            Ţi-am pus în loc de ochi doi aştri
             De sori albaştri, ca să fii.
             Veneai plecai prin găuri negre
             Ce între coapse le purtai,
             Apoi cu fundu-apocaliptic
             toate iubirile negai...