ECCE EGO

Prin faţa casei mele- mă rog, prin faţa casei... tuturor- trece un om. Gândea doar pentru el. lumea il numea NEBUNUL.Căuta prin coşul de gunoi, doar el ştia ce.
     - Nu îţi este ruşine să tot răscoleşti prin gunoaie? l-am întrebat eu.
S-a uitat stupefiat la mine, cu ochi mari, bulbucaţi.
     - Mândria te face să-ţi acorzi mai multă importanţă decât ai în realitate, spuse el.
Am vrut să mă îndepărtez, dar m-am oprit , surprins de răspunsul lui. Începu apoi, să vorbească singur, sau cu cineva doar de el ştiut, cu privirea undeva, în gol, în altă direcţie decât cea în care mă aflam eu:
" Cel mai curajos lucru din viaţa unui om, este refuzul de a fi mândru.Nu ai nimic de demonstrat, nimănui! Poate... omenia. Greşit privim pe ceilalţi ca pe nişte adversari. Dacă reuşeşti să-ţi înţelegi
adversarul, să încerci să-l cunoşti, vei ajunge să-l iubeşti. El este doar... un "asemănător" alter ego.
Pentru ca tu să nu-l dispreţuieşti el este mândru! Pentru ca mândria ta să nu-l copleşească, el este MAI mândru. Astfel mândria domină toată lucrarea omului, fapt care îl poate duce... la extincţie.
Dar, adăugă el, privind absent. după o doamnă care trecea pe lângă el cu un câine în lesă, omul a găsit o soluţie: iubeşte-ţi animalul de companie, ca pe tine însuţi, nu aproapele! Aproapele îţi poate vrea răul, câinele nu. Greşit: câinele este un parazit care te vrea doar pentru că astfel, nu mai trebuie să-şi vâneze hrana. Oferindui-ogeneros, este ca şi cum, ai împarte banii câştigaţi prin munca ta, cerşetorilor. Cerşetorii nu-ţi vor mulţumi niciodată! Nici animalul. El se face... fidel. Dar de ce atacă şi , uneori, chiar ucide un semen de-al tău? Mai rău, dacă nu-l hrăneşti, te muşcă. Se adună în haite, şi ucid, făcând ceea ce ştiu ei să facă cel mai bine. Aşa zisa dragoste a omului pentru animalul de companie, este doar o iluzie perversă, generată de frustrarea lui faţă de semeni. Omul- vezi Doamne- nu iubeşte necondiţionat, animalul da! Nimeni nu spune să nu iubeşti animalele, dar să faci din asta un substitut al iubirii faţă de semen, să urăşti, literalmente, pe ceilalţi, ( INDIFERNŢA
este o altă faţă a urii) este deja apogeul prostiei şi egoismului omenesc!"
Nu am spus nimic, şi m-am îndepărtat, gânditor.În urma mea l-am auzit strigând:
"Inteligenţa este acolo unde altul nu poate să înţeleagă! "
Oare NEBUNUL eate chiar... nebun? m-am întrebat eu, şi am plecat numărându-mi paşii...

PAG ASA

Omul ca o navă, oceanul viaţa lui.
Cum poate el să ştie încotro?
Valurile, furtunile, curenţi şi nori grei înţepând catargele, ori întinderea nesfârşită şi liniştită a apelor, oglindă deschisă doar cerului, stelelor şi soarelui arzător. Peste tot, doar mistere suprasaturate de întrebări amputate de răspunsuri.
În nemărginita lui mărinimie, Universul i-a dat omului-navă, o busolă şi patru puncte cardinale, numindu-le liber-arbitru...
    - E alegera ta, tună Universul. Du-te unde vrei, fă ceea ce doreşti!
De parcă ar fi atât de simplu... Ce să faci, ce să doreşti? Până să-ţi dai seama ce şi cum, îmbătrâneşti şi te pregăteşti de o altă croazieră.
    -E alegerea ta, tună Universul.
    -Dar mi-am pierdut busola, nu mă pot eu abţine să spun.
    -Priveşte spre cer, la mine: ai o Stea a Nordului şi... o Cruce a Sudului.
    -În larg mi-am pierdut catargele, mai bombănesc eu.
    -De ce? Nu ai avut o busolă şi patru puncte cardinale? De ce a trebuit să te loveşti de stânci?
De ce ai navigat contra curenţilor? De ce ai pierdut busola, raţiunea ta, darul meu?
    -Prea multe mustrări, mărite Univers, am mormăit eu, umil. Nu tu m-ai aruncat... în TINE?
Gol, neştiutor, în patru labe ori în trei picioare, am început şi sfârşit a trăi! Nimic nu am găsit, nimic nu am aflat. Doar speranţa am cărat-o toată viaţa în spate. Mai mult m-a împiedicat la mers şi m-a ajutat a-mi pierde catargele.Acum sunt doar o epavă în derivă, care, tare îşi mai doreşte măcar un petec de pânză pe un ciot de catarg, să poată naviga ... spre apus!
    De ce nu spre răsărit? tună Universul. Ai uitat că acolo sunt soarele, lumina şi viaţa?
    - Dar ce, la apus nu sunt, soare, lumină ori viaţă? Apusul şi răsăritul sunt la fel: tot cu soare, doar că unul apare iar altul dispare... în alt loc!
Aceste cuvinte le-am spus aproape tunător, apoi... am scufundat NAVA!


P. S.  PAG ASA= SPERANŢĂ în tagaleză- Filipine.
De ce tagaleză? Pentru că m-am săturat de acest cuvânt în limba maternă: să-l mai care în spate
şi alţii, undeva, departe...



 
       

THE FATE

A fost odată un om: trăit-a el o viaţă veselă în copilărie, fără griji în adolescenţă, apoi...
Apoi veni tinereţea cu experienţele ei...
Trecu şi aceasta. Poate prea repede. A început LUPTA! Cu durerea. O luptă continuă pentru eliberare: de durerea de a nu vedea, de a nu auzi, de a nu simţi corect, ( murătură inertă în zeama acră a relativităţii). Dar durererile , de a nu putea cunoaşte ceea ce vrei, şi de a nu putea iubi cum vrei, sunt copleşitoare. Parcă cineva te-ar trage într-o direcţie prestabilită. SOARTA! Iată piedica din calea comprehensiunii noastre! Când crezi că ai aflat- în sfârşit- un adevăr, acesta se disipează în ceaţă, ori se loveşte de un zid invizibil, dar al naibi de dur. Zidul Sorţii tuturor. Orice soartă ai avea ca individ, pentru toţi Zidul Sorţii este acelaşi: până aici!
Copil al Zidului Sorţii, soarta individuală este o pacoste: dacă nu crezi în ea, apare TEAMA!
Ca o entitate omniprezentă...
Fricile noastre de orice şi oricine, ne fac viaţa un calvar. Fiecare din noi devine propriul avatar.
TEAMA a spulberat, încă de la începuturi, liniştea edenică a întregii umanităţi. Dacă ţi-e teamă, nu-ţi vei găsi liniştea dorită atât de mult! Penrtu a scăpa de ea, de TEAMĂ, trebuie doar să crezi în SOARTĂ: aşa mi-a fost dat şi orice voi face, tot cum mi-a fost scris se va întâmpla! De ce să mă mai tem, când viaţa este de fapt, ceea ce se întâmplă când tu( eu), ne facem alte planuri?
Dacă reuşeşti să crezi în SOARTĂ, tema de orice fel dispare. Este treaba sorţii să rezolve toate problemele, doar că... va urma!
Shachespeare ştia aceasta, nouă de ce ne este atât de greu? " schelete, ia seama şi-mpacă-te cu viermii, că nicăieri mai bine nu-i ca-n mormânt la tine!" ( Hamlet).
Vrei să crezi în SOARTĂ, scapă de mândrie. Aceasta din urmă generează tot răul, adică TEAMA!
Cel mai curajos şi demn lucru din viaţa unui om, este refuzul de a fi mândru!
Nu călăriţi mârţoaga costelivă a ego-ului, aşezaţi comfortabil şi indiferenţi, în şaua mândriei!!!
Scăpaţi de frici, crezând în SOARTĂ! Succes!