IUBIREA CA O BURUIANĂ

Uneori, nu este nevoie să simţi teamă că te vor prinde: te predai pur şi simplu!
A te preda, presupune o plăcere, uneori al naibii de perversă... unică în felul ei.
Iubirea ca o buruiană: rebelă, sălbatică, copleşitoare!
Trăieşte cu puţină apă... Pentru un timp, sufocă toate celelalte plante folositoare. Mai ales raţiunea, care se clatină năpădită de buruiana deşertică, până la ... prăbuşire!
Dar cui îi pasă? Iubirea, oricum ar fi ea, este viaţă!
Cui i-ar folosi un pom plin de roade, dacă nu ar avea şi puţină ... buruiană în jurul lui?
EA, buruiana, face perte din ... decor.
Problema este, că pe iarbă calcă toată lumea, fără să îi pese cuiva cât de greu îşi revin firele strivite de talpă!
Dar, spre norocul nostru, ele, firavele fire, se înalţă iar drepte, parcă aşteptând alte tălpi ale renunţării să le afunde iar şi iar, în pământul de unde vor răsări mereu!
Căci dacă există ceva ori cineva în acest univers care nu moare, iubire se numeşte! A-ţi auzit vreodată de un Dumnezeu mort? Doar noi, oamenii, putem crede această enormitate! Dar tot noi, revenim, uitând stupididatea.

Fereastra prin care privim, este înţeţoşată de "prim ministrul" egoismului.

DAR,

                  DINCOLO DE FEREASTRĂ

           
Mă ţii de mână iubito?
Dincolo e viaţa
o vezi ?
Dincolo de fereastră.
Rămâi cu mine de partea asta,
nu fugi, te vor prinde...
Uite! o lacrimă din pleoapa mea
a căzut pe ochiul ei.
Nu stinge lumina din geam.
Iubito să ştii,
e darul meu,
altă lacrimă nu am!