FĂRĂ IARNĂ

Uneori, singurătatea-mi o consideram ca fiind ceva...sacru.
Sancta simplicitas!
Da, sfântă naivitate... Dacă EL nu a admis singurătatea, şi a creat Universul şi pe noi, oamenii, cum pot eu să-mi revendic singurătatea ca fiind doar a mea, şi -auzi vorbă- sacră! Ce, eu sunt EL? Blasfemie! Sunt doar un nimic, un fir din marea ţesătură universală ce acoperă ca un voal puterea noastră de înţelegere.
Ea, singurătatea, vine când suntem nemulţumiţi- de nimeni şi de nimic-,este ... a tuturor!
Ne cuprinde-n pânza-i veninoasă de păianjen, vara, toamna şi... iarna.
Când primăvara explodează în muguri, nimeni nu este singur. Totul este viu: iată ne-singurătatea!
 Până se coc roadele, vara, până se culeg toamna (? ), până se ... consumă iarna, e mult până departe.
Qui prodest? Au vorbit florile vreodată oamenilor - atât de frumos - iarna, ca atunci când o fac primăvara?
Du-te dulce singurătate, în schimbul unei mari iubiri. Fericirea ta, trimite-o tristei eternităţi,  din sufletul închis doar unul în pieptul care are loc mai mult. Părăseşte inima care pentru toţi bate! Nu-mi purta , tu, nava pe ape fără ţărm. Lasă.mi braţele deschise unei îmbrăţişări, fie chiar şi de adio!
Zboară de la mine peste munţii atinşi de cerul, pe care-l uităm iar şi iar!
Doar iarna este de vină! Când totul este îngheţat şi lipsit de simţuri, nimic nu poate fi viu. Primăvara are viitor, iarna nu.
Suflet de copil, iată cheia bucuriilor eterne! Primăvara, iată uşa deschisă de această cheie...
Când eşti copil, nimeni nu-ţi este străin. Străinul nu există, este doar un membru al marii familii ce trebuie să-l cunoşti. E celălalt eu ce te caută în marele neam al celorlalţi VOI, el pare un altul doar pentru cei ce sunt singuri, sau se cred a fi, fugind de ceilalţi NOI! IARNA!
Lăsa-ţi copilul să dăinuie în noi, " lăsa-ţi copii să vină la Mine ".
Fără iarnă!