FĂRĂ IARNĂ

Uneori, singurătatea-mi o consideram ca fiind ceva...sacru.
Sancta simplicitas!
Da, sfântă naivitate... Dacă EL nu a admis singurătatea, şi a creat Universul şi pe noi, oamenii, cum pot eu să-mi revendic singurătatea ca fiind doar a mea, şi -auzi vorbă- sacră! Ce, eu sunt EL? Blasfemie! Sunt doar un nimic, un fir din marea ţesătură universală ce acoperă ca un voal puterea noastră de înţelegere.
Ea, singurătatea, vine când suntem nemulţumiţi- de nimeni şi de nimic-,este ... a tuturor!
Ne cuprinde-n pânza-i veninoasă de păianjen, vara, toamna şi... iarna.
Când primăvara explodează în muguri, nimeni nu este singur. Totul este viu: iată ne-singurătatea!
 Până se coc roadele, vara, până se culeg toamna (? ), până se ... consumă iarna, e mult până departe.
Qui prodest? Au vorbit florile vreodată oamenilor - atât de frumos - iarna, ca atunci când o fac primăvara?
Du-te dulce singurătate, în schimbul unei mari iubiri. Fericirea ta, trimite-o tristei eternităţi,  din sufletul închis doar unul în pieptul care are loc mai mult. Părăseşte inima care pentru toţi bate! Nu-mi purta , tu, nava pe ape fără ţărm. Lasă.mi braţele deschise unei îmbrăţişări, fie chiar şi de adio!
Zboară de la mine peste munţii atinşi de cerul, pe care-l uităm iar şi iar!
Doar iarna este de vină! Când totul este îngheţat şi lipsit de simţuri, nimic nu poate fi viu. Primăvara are viitor, iarna nu.
Suflet de copil, iată cheia bucuriilor eterne! Primăvara, iată uşa deschisă de această cheie...
Când eşti copil, nimeni nu-ţi este străin. Străinul nu există, este doar un membru al marii familii ce trebuie să-l cunoşti. E celălalt eu ce te caută în marele neam al celorlalţi VOI, el pare un altul doar pentru cei ce sunt singuri, sau se cred a fi, fugind de ceilalţi NOI! IARNA!
Lăsa-ţi copilul să dăinuie în noi, " lăsa-ţi copii să vină la Mine ".
Fără iarnă!      

ÎMBRĂŢIŞARE

Îmbrăţişarea mea te ascunde
te acoperă
te ia din întuneric spre lumina
care poate vedea locul iubirii.
Nimeni nu poate pătrunde prin îmbrăţişarea mea
să-ţi atingă sufletul dăruit
pentru că nimeni nu trece de foc
fără să fie cenuşă!
Doar florile pot sta lângă îmbrăţişarea mea,
nu fac rău nimănui...
Te voi îmbrăţişa cu raze de soare
cu răcoarea izvoarelor limpezi
cu zborul liber al şoimului alb
care vânează doar aripi de iubire!
Parfum de iarbă din lan proaspăt cosit
culoare albastră din cerul ocean nesfârşit...
Îmbrăţişarea mea te ascunde
de norul tristeţii
de prăbuşirea umbrei unui munte
în calea ochiukui dimineţii.
Te ascunde, te ascunde, te ascunde,
 Ah... de atât de multe!

METAFIZICA MEA

Care este metafizica mea?
A urca, a urca, a urca...
pe trepte de cuvinte, una câte una
până la prima.
Punctul de dezechilibru, consumul interior,
deasupra unui loc uitat de iubire, de flori,
theatrum mundi fără curcubeu,
când zbor!
Care este metafizica mea?
Ploaia înfiorată pe acoperişul meu,
lacrimi de aduceri aminte:
viaţa este farul ce împinge întunericul în întuneric
unde necunoscutul dobândeşte nume
mirosind a pământ:
este atingere, este gând!
Care este metafizica mea?
Impenitenţă fără a persista în greşeală,
suflet siderat
ce nu mai poate primi niciun păcat!
Când se va face lumină, ne vom număra...
Iată metafizica mea!

:

IUBIREA CA O BURUIANĂ

Uneori, nu este nevoie să simţi teamă că te vor prinde: te predai pur şi simplu!
A te preda, presupune o plăcere, uneori al naibii de perversă... unică în felul ei.
Iubirea ca o buruiană: rebelă, sălbatică, copleşitoare!
Trăieşte cu puţină apă... Pentru un timp, sufocă toate celelalte plante folositoare. Mai ales raţiunea, care se clatină năpădită de buruiana deşertică, până la ... prăbuşire!
Dar cui îi pasă? Iubirea, oricum ar fi ea, este viaţă!
Cui i-ar folosi un pom plin de roade, dacă nu ar avea şi puţină ... buruiană în jurul lui?
EA, buruiana, face perte din ... decor.
Problema este, că pe iarbă calcă toată lumea, fără să îi pese cuiva cât de greu îşi revin firele strivite de talpă!
Dar, spre norocul nostru, ele, firavele fire, se înalţă iar drepte, parcă aşteptând alte tălpi ale renunţării să le afunde iar şi iar, în pământul de unde vor răsări mereu!
Căci dacă există ceva ori cineva în acest univers care nu moare, iubire se numeşte! A-ţi auzit vreodată de un Dumnezeu mort? Doar noi, oamenii, putem crede această enormitate! Dar tot noi, revenim, uitând stupididatea.

Fereastra prin care privim, este înţeţoşată de "prim ministrul" egoismului.

DAR,

                  DINCOLO DE FEREASTRĂ

           
Mă ţii de mână iubito?
Dincolo e viaţa
o vezi ?
Dincolo de fereastră.
Rămâi cu mine de partea asta,
nu fugi, te vor prinde...
Uite! o lacrimă din pleoapa mea
a căzut pe ochiul ei.
Nu stinge lumina din geam.
Iubito să ştii,
e darul meu,
altă lacrimă nu am!