RĂMAS BUN

Ne luăm rămas bun iubito
întotdeauna, când ne întâlnim.
Doar la atâta suntem buni ?
Atât de buni !
Nu vrei să spunem:
am o iubită
tu ai un iubit
bine ne-am regăsit ?
Fără ramas bun...
Un vis pentru a-l trăi
nu unul nedormit
în aşternutul imn al vieţii
învăluitor,
al simţurilor toate
din hăuri de cascade
în lacrimi care ard
pe trupul tău sipid.
Ne luăm rămas iubito,
iar ?
De ce doar despărţirea
apropie cuvântul,
de ce aproprierea
alungă jurământul ?
Frânge-ţi picioarele, iubito,
ce vor iară să plece,
cum eu îmi voi topi
inima rece...

DEŞERTĂCIUNE

Când trecutul
scrie ce va fi
calc peste viitor
în prezentul care spune
că totul va muri !
Tălpile mă dor
de timpul ce urmează,
călcâile vor înapoi
pe urmele lăsate
în spaţiul cu nevoi.
Dar calc bătătorite
cărări şerpuitoare
secundelor trăite.
Nu zbor::
m-anin de creastă unui nor
ce spulberat va fi curând
de vânt...
În univers,
cuvântul MARE este mic...
tangenţial
un dublu zero infinit,
ori, mai nimic !

ORICE LINIE DREAPTĂ...ESTE CURBĂ

Orice linie dreaptă facută pe suprafaţa Pământului...este curbă!
Să fie de vină Soarta, catastif cinic al destinelor ? Sau doar faptul că Pământul este...rotund ?
Oricum, orice cale "dreaptă", linie, vom urma, tot o dăm ...în curbă.
Iubirea: iată o cale dreaptă , pe care omul o urmează. Uneori. O "linie" corectă, ce se vrea cât mai puţin frântă...Dar cât rău se înfăptuieşte în numele ei !!! Rău , care "curbează" lăudabila iniţiativă, reconsiderând-o. În ură. Ură care se crede, din perspectiva ei, dreaptă, manifestându-se, de cele mai multe ori, făţiş. Dar cum spuneam, nimic nu este drept. Şi ura poate fi "curbată" salutar, de conştiinţă. Stare, care-i transmite, că ea, ura, nu poate fi decât devastatoare. De suflete!
Dacă plecăm dintr-un punct fix - al naşterii - şi păşim ( în viaţă ) pe o linie dreaptă, spre un alt punct fix, ca destinaţie, (moartea) , la capătul drumului, vom constata cu stupefacţie (?) că de fapt, am parcurs traseul unei ...linii curbe. Doar trăim pe pământ , nu ? Iar acesta este rotund. Toate corpurile cereşti sunt rotunde...
Dacă am fi trăit pe o platformă, susţinută de spinarea unui elefant, cu picioarele pe patru broaşte ţestoase, cum credeau anticii , atunci poate că am fi putut lesne trasa, o linie dreaptă în existenţa noastră ! Dar aşa, doar de "curbe" avem parte.
Soarta , iubirea , ura : ingrediente triunghiulare de esenţă a existenţei , circumscrise cercului vicios...al vieţii!
Da , lucru hotărât : orice linie dreaptă trasă pe Pământ , este curbă !!!
      

PANTOFARUL

Orice "meserie" în viaţă, trebuie făcută relativ bine. Rezultatul ei să asigure confortul, plăcerea şi satisfacţia beneficiarului, dar şi împlinirea executantului.
Bun, meseria rămâne meserie, dar arta? 
În viaţă nu poţi controla cu adevărat, nimic. Artistul este un privilegiat : poate controla fiecare detaliu al creaţiei sale. 
Literatura : iată una din manifestările artei, care "mestereşte" cu cele mai teribile instrumente. Cuvintele ! 
Una dintre funcţiile acesteia, este de a creea comunităţi...virtuale. Chiar dacă autorul scrie din imaginaţie, tot va interpune şi elemente din viaţa de zi cu zi. O altă "funcţie" ar fi , aceea de "formator de identitate" , cum spune Laioş Maioş, sau cum îl mai cheamă. Numele pe care îl porţi nu contează. Cel pe care îl laşi, poate...
"Artistul ne arată în ce măsură am rămas oameni"(scriitor argentinian).
Eu vă spun : cel mai BUN mod de a face ceva , este să nu face-ţi...RĂU ! 
Scriitorul, este ca un pantofar regal : dacă pe cititor îl strâng pantofii, înseamnă că a scris fără să măsoare corect. Cuvintele!
Nu vă place comparaţia pantofar-scriitor ? Un pantofar este foarte util în societate, mai ales când îşi face corect meseria. Literatura, uneori este ,alteori, nu...
Toată lumea aruncă la Marele Coş, încălţările incomode, păstrându-le doar pe cele...confortabile. 
Aprop'os de "pantofar" : picioarele sunt bune să ne poarte spre...bibliotecă, nu pentru a scrie ! Mâinile scriu. Ele cresc din dreptul inimii , picioarele dintr-o parte a corpului... controversată. 
Atenţie la membrele pe care le ve-ţi alege pentru a scrie ! Dacă le utilizaţi pe cele superioare, aveţi şansa să înmiresmaţi atmosfera cu parfumul unor "flori" literare din grădina Eden-ului. Dacă folosite sunt cele inferioare, "florile" vor fi din start...ofilite, suportul lor de hârtie va fi doar ... igienic !!!   

P.S. Pentru " pantofarii" care folosesc ...la masă, hârtia igienică, în loc de şerveţelele delicate ... 

DOCTORE , FIINŢA MEA ARE MARI DURERI

Doctore , mă doare ! La singular, sau la ...plural ? Este vorba de ...amintiri...
Umblam , umblam , noaptea. Era vis , era realitate ? Cine ştie ! Dorul , cuvânt de poveste , îmi ducea paşii spre ... locul unde am copilărit. Toţi am copilărit pe undeva , cândva , aiurea ! A fost o dată , ca niciodată... Frumoase mai sunt basmeele. Aş trăi vestnic în ele , în detrimentul "basmului" pe care-l car în spate ...
Era o curte , era o casă , cu uşi. cu ferestre , chiar şi un câine. Tobi îl chema, Sau aşa îl strigam. Să vină. La os ! Nu i-am dat niciodată oase. Un câine te iubeşte când nu-i ...arunci. Doar când îi dai ! Iubire. Necondiţionată.  Şi omul o doreşte... Dar nu o are (?)  (scuzele mele , scriu pentru propria corecţie , nu a dumneavoastră )
Vă rog să mă crede-ţi , nu am nimic cu domniile voastre ! Am intrat doar pe ...uşa care pune întrebări . Acea uşă care nu aşteaptă ... şi răspunsuri ...
Era întuneric în acea curte ... Apocaliptic amintirile curgeau. Am atins clanţa , cu evidenta dorinţă de a deschide ... o lume de mult trăită . Dar nu s-a deschis. Nimeni nu m-a strigat ! Mama. "Spală-te pe mâini şi vin-o la masă "
Un fluviu a început să curgă ! Curgea şi iar curgea ! Dar nu dinspre amonte spre aval. . Dinspre inima mea spre , nu ştiu unde ... Lacrimile pot fi uneori ca un fluviu .Dar , când sunt ca un ocean , te cuprind , te copleşesc. Atât de mult ! Atât de ...cald ! Nicio gheaţă , fie ea chiar clocită sub poala unei cloşti polare ,
nu le  poate  tălmăci ! Vede-ţi ?Am dat-o în bălmăjeală !  Aşa sunt amintirile. Infailibile !
Dar am pătruns în casă. Am atins un întrerupător. Nu a funcţionat . Prin pereţi , a început să curgă apă. Luminile pâlpâiau. Viaţa pâlpâia ! Totul... pâlpâia... Chiar şi marea mea iubire ...pâlpâia ! De viaţă !!!
N-am iubit altceva.  Unică în felul ei , unică în felul ... dat !!! Mie , vouă ...Dar ce mai contează (? )
Când ai o sumă mare de bani , nu ştii ce să faci cu ea : atunci o cheltuieşti  ... omniomanic..., pe nimicuri.
Faci bilanţul : zero ! Ştergi , aduni, iar ştergi, tot... în pierdere, sărmană falimentară fiinţă !!! Ave-ţi curajul a mă contrazice? O puteţi face. Sunt....plecat. Cu sorcova !!!
Oriudne sunt plecat - în viaţă - tot spre casa...Naşterii mă duc paşii. În ceaţa trecutului, doar fantomele pot bântui. Merg spre viitor...întorcându-mă ! Acasă...Dulce casă !

ÎNARMAT şi CONSIDERAT PERICULOS

Mare adunare, mare ! Undeva, în spaţiu la mii de ani...lumină, douăsprezece specii de extratereştri stau la masa tratativelor...
Tocmai descoperiseră, undeva , la marginea galaxiei OMUL: o fiinţă raţională ciudată. De ce ciudată ?
Pentru că îşi spune raţională, dar acţionează ca şi cum nu ar fi. Raţională. Unde pune mâna, pune şi Dumnezeu mila !
Unul din extratereştri, cu un cap mare şi excreşcenţe cornoase pe el, luă primul cuvântul :
        - Stimaţi membri, îl consider pe OM înarmat şi deosebit de periculos.
        - Dar ce armă are  domnule, aşa  periculoasă, de vorbeşti despre el de parcă îţi este teamă ?
        -Ego-ul ! Cea mai periculoasă armă din Univers...
        -Ce este aia...întrebă un altul, cu cap de şarpe.
Cel cu capul încornorat, stătu o clipă pe gânduri, apoi spuse :
         -Stimaţi membri ai Consiliului Intergalactic, cum să vă spun?...este că Omul acţionează doar pentru
propriul interes. Nu ţine cont de nicio lege universală. Nu ţine cont de nimic şi de nimeni !!! A secătuit şi a distrus mai multe planete unde a locuit, decât am populat noi la un loc. Acum locuieşte pe Planeta Albastră, o bijuterie a Universului, pe care nu mai area mult şi o va distruge...Să-i fie lui bine...
         -Ce fel de entitate raţională poate să-şi taie singură creanga de sub picioare? Se pare că e dusă rău...cu capul!
          - Omul! Omul! strigă cel încornorat.
          -Dar are şi părţi bune, încercă să-l apere pe Om, unul din membrii Consiliului.
          -Zău domnule ? Şi mă rog, care ar fi acele "părţi bune" ? se răsti încornoratul.
          -Păi , se bâlbâi apărătorul . Iubirea pe care o poate emite, muzica divină pe care o scrie...
          -Aş! Spoială ! Nu respectă nimic, ia totul în derâdere.
Atunci, liderul din capul mesei, de comun acord cu ceilalţi, decretă :
          -Tu încornoratule, du-te pe Planeta Albastră, şi "ajută" Omul să se autodistrugă mai repede, înainte de a termina planeta. O vom repopula şi reface NOI ! Hotărât lucru :
Omul este înarmat, şi considerat deosebit de periculos !!!
 

PIERDEREA, sentimentul cel mai greu de suportat

Mare ţăran mai este şi Timpul ! O face pe plugarul.
Trage brazde pe chipul nostru. Nu ţine cont de anotimpuri. Ară şi iar ară ! Brazde să fie...
de durere, răs, bucurie ori teamă...
Că el, Timpul, trebuie să-şi marcheze teritoriul. În viaţă. Dincolo de ea, nu există...
Purtăm cicatricele societăţii în care trăim. Pe chip. Mai rău, încă încercăm să vindecăm rănile, pe care "educaţia" le-a tăiat adânc în noi. Fericiţi cei îndrumaţi la...timp !
Viaţa şi aşa este la mâna soartei, dacă mai intervine şi lipsa unei îndrumări timpurii, corecţia nu întârzie să apară, fiind de fiecare dată, atât de dureroasă !!!
Şi pierdem. Pierdem toate trenurile din gara existenţei. Mai prindem, pe ici pe colo, câte o ocazie...nesemnificativă. Marele tren...se îndepărtează.
Pierdem iubirea faţă de ceilalţi, iubirea de bine... Liberul arbitru devine doar o noţiune abstractă, atât timp cât ancorăm între stâncile spărgătoare de val. Al vieţii. Reduşi la instincte!!!
Nu toată lumea cântă în corul bisericii dar, nici să aţâţi focurile iadului. pentru ca îţi este  frig...ori foame !
Pierdem şi iar pierdem. Pierdem dragostea copiilor noştri, pierdem mâna întinsă spre noi să ne ajute...
Atunci ne întrebăm : " de ce tocmai eu ?". Şi dăm vina pe societate. Dar a-ţi uitat? Individul este societatea, condiţia sine qua non a acesteia. Trebuie să ocolim stâncile şi să navigăm doar în ...ape liniştite. Sunt peste tot. Dar parcă nu vrem să le observăm.  
Pierderea este sentimentul cel mai greu de suportat !(?)
Atunci?
Dacă mizezi doar pe câştig, până la urmă pierzi TOTUL !!!!!!!!!!!!
Oau ! Asta a durut !

PĂSTREAZĂ-MĂ FOC

Păstrează-mă foc iubito
sunt vinovat,
te-am avut doar în mine,
în afara mea nu te-am lăsat...
Astfel , ai putut avea chipul
tuturor icoanelor uitate
şi formele din cercul florilor toate.
Păstrează-mă foc iubito ,
chiar dacă apă a vieţii eşti,
aprinde lăcomia din flacăra chemării
care arde , arde ca-n poveşti.
Descinde din mine
şi arată-mi chipul tău.
Păstrează-mă foc iubito,
nu mă stinge în apa sfinţită
de Dumnezeu.
Păcatul oricum l-am făcut :
am iubit dar...
am tăcut !


P. S.
Se spune că o femeie frumoasă este ca o bijuterie , una bună , ca o comoară ...
Astăzi, de 8 Martie, urez tuturor femeilor bune din lume , LA MULŢI ANI !