MÂNDRIA NU CREDE ÎN MILĂ

Cine naibi ' a mai "inventat" şi acest sentiment (?)
Aha, răspunsul vine chiar din întrebare : naiba. Nici într-un caz, de contrariul ei ...
Circumspecţie, fruntea cât mai sus, şi privirea, mai ales privirea, plină de ...condescendenţă : iată ce vede mândria în propria oglindă !
Dacă ea, mândria, este bogată, să nu-i întinzi mâna. Ţi-o amputează. Dacă e săracă, ferească-te Domnul, că te omoară ! Stupiditatea, folclorul...şi tradiţia, stau în sărăcie !!!
Mândria nu crede în milă !
Cunoaştem expresia : "capra râioasă ţine coada sus". Asta da mândrie ! Dansează , aşa , de " amorul " dansului , în jurul durerii , în cântec forţat , pe clapele prostiei omeneşti !
Se înalţă pe vârfurile picioarelor , să fie , măcar cu un milimetru mai sus, decât ceilalti, chiar dacă abia se târăşte,  la nivelul solului ...
" Iubeşte-ţi aproapele ", stă în talerul alb al vieţii , în cel negru , mândria !
ATENŢIUNE ,ATENŢIUNE , se aude în difuzorul mondo al conştiinţei :
URCAŢI ÎN ŞAUA MÂNDRIEI, CĂLĂRIM , DOAR...MÂRŢOAGA EGO-ului !!!

CORĂBIERUL

Acum , când simt lumina terifiantului verb "a fi" pâlpâind, îmi pare rău că nu pot dărui celor dragi decât eşecul meu...
Am atins vârful munţilor, chiar dacă am trăit umil la poalele lor, am respirat aerul unui vagabond al cuvintelor... nescrise, încercând, dar nu zadarnic, să le înţeleg binecuvântata semantică. Am cântat sunete doar de mine auzite.
Nimeni nu a avut timp pentru mine a-mi arăta vectorul. Am luat-o mereu pe drumuri întortochiate, cu fundături...
Niciodată pe......cel drept !
Târziu, în iarnă, am găsit o cărare cu flori ( incredibil, nu?), dar să ştiţi, şi iarna florile sunt frumoase, chiar dacă par de... ghiaţă. Sunt pure. Fără prejudecăţi. Sunt florile timpului inexistent. Ale spaţiului neocupat de deşeurile gândurilor îmbibate de mal praxis.
Dar, eşecul rămâne eşec, chiar dacă am fost în iarnă fericit cu soare, pe cerul acoperit de norii singurătăţii. Nu-l pot lăsa nimănui în dar, nici măcar de ...adio ! E legea firii. Al naibi fire, există oare aşa ceva ? Poate doar ne imaginăm. Întreaga existenţă este doar o iluzie pierdută, vorba scriitorului.... ...BALZAC.
O iluzie precum că ceaţa, va lăsa cerul senin, ori norii, vor pluti dincolo de Soare, lăsându-l liber peste noi şi în noi.
Ştiu, aparent sunt ...patetic. Cuvântul a fost inventat însă, de cei lipsiţi. De multe!!!
Nesimţirea bate viaţa ! Ce ne face pe noi oameni ? La urma urmei suntem oameni ?
Suntem dragii mei , îmi şopteşte cineva. Necunoscut. Necrezut.
 Ce nevoie avem noi de truismele dumitale?... mă apostrofează cititorul acesto rânduri........
Să fii sănătos, iubitule, chiar dacă în cartrea numelor, în dreptul tău scrie "nul ". Este omeneşte ! Nimeni nu este perfect, nu-i aşa ? Dar ... să nu simţi, este o crimă de les majestate, pardon, de existenţă !!! În oceanul stupidităţii, întotdeauna se dislocă prăbuşindu-se malul ignoranţei, tulburând limpezimea infinită a posibilităţilor de cunoaştere.........
Dar plutim, supravieţuim, chiar dacă iluzia este evidentă . Iluzia că "eu sunt cel mai", că "eu sunt foarte".
Feriţi-vă de iluzii ! Prindeţi-vă cu ambele mâini, cu putere, de dorinţa a ceea ce vreţi să deveniţi ! Nu călcaţi
peste cadavre pentru a reuşi, dar nu fi-ţi nici cadavrul călcat altor tălpi !
 Nu fi-ţi prea duri cu voi  înşivă, în pulberea de dintre lumi, lăsaţi pe alţii să adune, o mie imperfecţiuni ! ( O. K. ? )

CLOPOŢEII VIEŢII

Clopoţeii vieţii sună doar pentru urechi desfundate şi ochi care şi-au spălat ferestrele cu apa cunoaşterii de sine, ce izvorăşte din munţii minţii ( nu din dealurile prostiei omeneşti ), crescuţi pe cea mai mare "planetă" a universului : omul.
De patru ori sună aceşti clopoţei. Dacă nu-i auzi niciodată, ai ratat. Viaţa. Destinul.
Cine îi aud, este doar pentru a şti că "e bine". Niciodată nu sună pentru a spune "e rău".Această latură... a existenţei nu este agreată .
Nu o semnalizează nimeni !
Doar noi înşini o putem face. Dar nu o facem niciodată...
Ne afundăm. Disperaţi, cerem ajutor, pe care nu îl primim. Atunci spunem că nu există... clopoţei.
Din fericire, măcar o dată în viaţă trebuie să îi auzim : când iubim. Orice! Dacă nici atunci nu-i auzim, îmi pare rău, dar trebuie să spun : ATENŢIE, BANDIŢII !!!
Mă scuzaţi, eu tocmai plecam. Sună...un clopoţel. Trebuie să răspund...

CONTINUUM

Cănd zilele se scutură de noi
Asemeni florii care leapădă petale
Ce-ngroapă-n giulgiu parfumat
Sămânţa adâncită în pământ
Cu energii ascunse
Desprinse din mister, eliberând apoi
Fulgerătoarea forţă, descinsă în eter.
Nimeni nu moare, nimeni nu învie
Doar drumul îl urmează destinului nefrânt,
De adevăr, minciună ori de gând,
Cănd zilele se scutură de noi.

CÂNTEC FĂRĂ PORTATIV

Dincolo, de cuvintele nespuse
strig : te iubesc.
Nu eşti, peste tot exişti !
Dincolo, la capăt de cărare eşti un nou început
ce vine fără a fi prezent.
Eşti un scaun gol iubito,
în spectacolul pe care nu-l joc pe viaţă,
netrăită fără tine,
un gol, pe care doar golul îl ştie,
o minune cu trup mângâiabil, un cer atins iremediabil,
cu gânduri de braţe întinse
ce vor a prinde umbra unei lumini neaprinse...
Am fost cuvânt, am fost iubire,
am fost bărbat, ce jurământul a uitat,
am fost nimic, chiar totu-am fost,
dar n-am aflat şi n-am ştiut,
că mai există mîngâiere-n univers :
adie doar a poezie în inimă de viers ...
Eşti un scaun gol iubito,
în spectacolul pe care nu-l joc pe viaţă,
un gol, pe care doar golul îl ştie ...

ANDREI VELEA " LOVIT" DE CONSENSUL LITERAR

Astăzi, când mai tot tineretul o "arde" prin discoteci şi baruri, plini de fiţe şi droguri, îmbibaţi de prostia omenească arătătoare cu degetul, doar spre... sex de proastă calitate, când a avea o ocupaţie cât de cât... civilizată , pare o utopie, dacă un tânăr scrie, vin "extratereştrii" şi trag cu "laserele" din ochii lor înroşiţi de nopţi pierdute în ignoranţă !
Ce rău poate să facă un tânăr scriitor, dacă încearcă să dea puţin parfum haznalei postdecembriste, care, ne tot ţine într-un miros politic pestilenţial ?
Dacă veţi citi cu atenţie, obiectiv, fără aportul ego-ului, care - vă garantez - vă mănâncă zilele, ce pot de altfel să vă fie mai frumoase, veţi observa, că Andrei Velea, este doar un suflet ce se străduieşte să comunice cu dumneavoastră. Doar o fiinţă care a redescoperit marea grădină a frumosului, din care a luat un superb buchet de flori, aruncând în toate părţile cu drag câte una, străduindu-se a "redecora" pereţii coşcoviţi şi mucegăiţi ai edificiului postdecembrist, ce stă gata să se dărâme peste nesimţirea şi indiferenţa tolerantă în care ne complacem !!!
Nu împroşcaţi cu noroi florile, dragi oameni ! Udaţi-le ţi lăsaţi-le acolo unde  cresc, nu le rupeţi. Fiecare existenţă îşi are locul ei în Univers.
Mai rău este de cei ce nu îşi găsesc locul în viaţă !