DRUMUL CE TRECE PRIN NOI

Dintre Bine şi Rău, doar răul poate fi văzut: este atât de evident!
Ca o aură roşie, pestilenţială, acoperă sfera planetei.
Doar ici şi colo, sclipirile alb-albastre ale Binelui, încearcă să penetreze
teribila strânsoare, pentru a putea cere ajutor dincolo de ea, în depărtări.
Cea mai mare izbândă a Răului, este lucrarea lui de A PUTEA convinge
oamenii că BINELE nu există!



Am mers în mine
pe drumul care trece prin noi,
răspunsuri urmărind
crepusculare ore rătăcind,
dar nu stau, nu stau pe loc să le-ating
răpuse de alte întrebări
din urmă venite tropăind
galopul calului de bici gonind.
Am mers în mine
pe drumul care trece prin noi,
să aflu de ce timpul
lasă-n iarnă oamenii goi,
am urmărit seva vieţii
prin trunchiul uman revărsată
de steaua de dincolo ce privirii
nu se  vrea văzută sclipirii vreodată...
Oricât de mult,
am mers în mine
pe drumul care trece prin noi,
nu m-am apropiat de a şti,
nicicând n-am aflat taina de-a fi,
n-am putut găsi nici pe el nici pe tine,
nu m-am apropiat nici mai mult ori puţin
nu m-am apropiat nici de mine!