Nu scrie nicio adresă
la uşa castelului meu
lacătul l-am aruncat
sus
nu a mai căzut
doar o floare la uşă
se vrea văzută nu amuşinată
pereţi pictaţi în propoziţii
linişte de amintiri
poezie crescută legănată
în crengile arborelui
rădăcină de univers
nu scrie nicio proprietate
la uşa castelului meu
a tuturor este fila albă
din rama ferestrelor ochi închis de maladia lumiilor
picurători de semne litere cuvinte
pentru apa tuturor
ultima tristeşe uitată în nesf'rşit
poemul castelului meu
are uşi deschise
intraţi poftiţi la masa stelelor
serviţi de bine în pocale de linişte fără nelinişte
clipiţi cu de pace războaielor de sine
zi de zi noapte de noapte intrar-ar toţi la mine
au smuls uşile neâncuiate
aruncându-le toate
azi vântul spulberă filele prin aer
castelul alb făcând din verde
dar nu am dat pe nimeni afară venind
strâng pumnii cu zeii păgâni strivind
veniti poftiţi la masa de stele
staţi lângă mine...ori printre ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu