CĂUTĂTORUL

Pe unde nu am căutat în lumea aceasta ?!
Ce anume nu prea ştiam. La început. Apoi am aflat : căutam doar pentru că omul aşa este, un căutător.
Pe unde nu am umblat în viaţa mea ?!
Aproape ...pe ici pe colo, că peste tot a fost imposibil, într-o viaţă.
Peste tot, unde mă aflam la un moment dat, din urmă mă ajungea o scrisoare. Firesşte, îmi puneam întrebarea: cum de putea cineva a-mi şti adresa mereu, mereu, oricât de mult mă îndepărtam de punctul fix, numit ego. Fiindu-mi adresată, nu purta şi numele expeditorului : doar un discret semn de întrebare, într.un colţ al ei. Semn universal valabil, al tuturor graiurilor scrise...
Conţinutul scrisorii, lapidar şi inconsistent, mă lăsa de fiecare dată, perplex şi dezorientat, agăţat de mânerul unei uşi, prin care trebuia iar şi iar să intru, pentru a o lua de la început...
Ah, unică entitate integrată în tot Universul, tu,ÎNTREBARE !
Pot trăi şi fără tine, să ştii ! Ba chiar într-o relativă fericire, dacă nu ai mai bântui secunda. Dacă ai înceta să mai exişti, asemeni unui satelit povară, agăţat de frumoasa planetă a sufletului omenesc, acesta, sufletul, va înceta să se mai lase învârtit la nesfârşit, în spaţiul stupid al răspunsurilor neaflate. Totul este ştiut, totul este la îndemâna oricui, dar, a trebuit să exişti tu, tu entitate omniprezentă şi batjocoritoare, a celei mai organizate şi elevate materii din univers !
Ştiu, acum ştiu, tu, tu eşti expeditorul anonim al scrisorilor primite , oriunde m-aş afla ! Pentru că exist...
Dar îţi promit : voi scăpa de nedorita simbioză, ca de un parazit, înlăturat de pesticidul...înţelepciunii.


               Tu, întrebare, pleacă de la mine,
               peste valuri de munţi atinşi de cerul
               pe care-l uităm, iar şi iar.
               Fericirea ta, timite-o tristei eternităţi,
               din sufletul închis doar unul, în pieptul care are loc mai mult.
               Părăseşte inima ce pentru toţi bate !
               Nu-mi purta tu nava pe ape fără ţărm.
               Lasă-mi braţele unei îmbrăţişări, fie chiar şi de adio !
               Zboară de la mine peste valuri de munţi,
               atinşi de cerul, pe care-l uităm, iar şi iar.




 
             
             

REMEMBER

Îţi mai aduci aminte, cuvintele dinspre tine plouau peste noi.
Ţi-am spus: sunt neînţeles . Tu ai spus : :nimeni nu este! Dacă toţi ar scrie la fel , pe lume va fi doar un ...scriitor ! Apoi , ai adăugat , atât de trist , atât de ... singur : toată viaţa ne săpăm singuri mormântul , atunci de ce mai plătim taxe de înmormântare ?
Ca să înveţi , trebuie  ... să taci , am spus şi eu , în prostia mea .
Eşti începător copile , când taci , un singur verb se ...conjugă : acela de a răbda ...
S-o creadă poliglotul meu , a mai ripostat el , lovind violent în coşul cu sticle goale de vodcă.
În acel moment , mi-am dorit să beau şi eu una din sticlele, deja golite.Nu am găsit niciuna. Plină..
Nu-mi prea pasă de ce faci tu , am zis şi eu, în naivitatea începătorului fără început.....................
Am încercat să plec , spre poarta care nu avea niciun  rol  în acel moment : ieşire ori intrare !!!
 Eram în timpul când făceam armata : ambiţia nu prea mă caracterizează , dar în acele vremuri , doream  doar să aflu , să stiu . Ce anume ? Nici eu nu ştiam .
 Un superior al mau , maiorul Tronaru , mi-a spus : dacă tot îţi place poezia , alături de mine stă lipoveanul. E un om sociabil , mai ales că , atunci când vreau să fug de soţie, merg la el , ( după ce îl fluier peste gard), şi o punem până dumineaţă. Îmi aduc aminte toate acestea , pentru că în acea zi , mama şi sora mea , îmi adusese o ghitară de la Carmen , membră a formaţiei " VENUS" , astăzi o bună prietenă facebuk a mea , ţinând cont de distanţele mari care ... ne despart. Carmen Hara, Dumnezeu să o binecuvânteze !
Dar mă văd iar,  în acel gang îngust  , de la intrare - ori ieşire ? - şi cu acea sete teribilă de a bea , dacă nu una din sticluţele goale , măcar puţin , din tâmpenia - tâmpeniilor , din slova - slovelor turmentate de setea cunoaşterii ! La ieşirea - intrare , am mai dat de un coş plin de sticle goale . L-am lovit , şi eu cu sete , uitând totuşi de ea , pentru că doream din tot sufletul , să memorez adresa ! M-am înpiedicat de inocenţa mea , că şi astăzi stau întins la pământ , în aşteptarea unui braţ lipovenesc , să mă înveţe : "ce bine că sunt , ce bine că eşti "
În viaţă trebuie să ai un mentor ... cel puţin adevărat : vorba snobismului .
Calcă Doamne , peste legea rahatului , şi fă-l miere , că mare e puterea Ta !
La strung ştim şi noi să scoatem şpan !
Dar să ne întoarcem la   intrarea , care nu  ...avea ieşire ! Peste gard, atârnau crengile vinovate ale iasomiei, singurele care aveau parfum propriu , la marginea acelei curţi. Totul plutea în doar cuvinte , mai ales în necuvinte , care sorbeau ignoranţa literaturii lirice române , îmbibată de celulele hapatice , incapabile să mai cheltuie două milioane de dolari !!! Era sfârşitul ! Peste tot se scria într-o ...limbă . Românul nu putea să şi-o înghită , pentru că ... nu o avea. Limba . Ce să-i faci ! Contextul , batăl-ar vina !
Să fim înţelesi ! Nimeni nu aruncă piatra . Dar vă rog , sincer , să mă înţelege-ţi , singură va cădea  aruncată
de cei  ce se  joacă încă de-a bolovăneala !
Prietene , m-ai învăţat : să nu învăţ. Prietene , mi-ai spus : nu spune nimic ! Prietene , mi-ai arătat un drum :
mergi pe care vrei , ţie să-ţi călăuzească talpa ! Nu da cu pumnul în obrazul poeziei, sărută-l , apoi culcă-te pe flori. Au parfum .! Bine prietene , nu ştiam că vodca are parfum... Sau are ???

                            Crezi că dacă,
                             cineva se rupe nerupându-se
                             în părţi separate întregindu-se,
                             Că dacă psihoterismul
                             alină lirismul, unei poezii îndrăgostite
                             de ura lipsită de ţel ,
                             voi face la fel ?
                             Nu dragă prietene,
                             eu voi călca doar ... pe mine !

Adresa este Str: BATERIILOR)?( , stradă unde Maiestrul înceta să fie..............ce căutam !!!

VÂNTUL NU POATE FI ŢINUT SUB PIATRĂ

Nici eu ! Bate vântule, în braţele tale mă înfăşor, dincolo de munţii timpului, când zbor !
Din toate timpurile, arta a "cochetat" cu... escrocheria. Hai domnule, că te-a luat... vântul, spuneţi domniile voastre. Da? Atunci cum se face, că adevăraţii mari artişti au murit săraci ? Snobismul şi ...contexstul, au făcut diferenţa. Arta autentică, a fost recunoscută doar post mortem (?)  Fă-ţi un aşa zis nume, printre snobii vieţii, pupă-i şi puţin în fund, şi gata... nu mai mori sărac. Ha!  HA! Poţi să scrii orice (tâmpenie). Dar vântul, vântul dragul de el, nu se împiedică de-o piatră, chiar de este de mărimea unei stânci  neclintite, în prostia ei ...omenească. Cu toţii avem o doză parte, din acest " elixir " anti-raţiune. Doar artiştii luptă. Să scape de el...
ARTIŞTII SE RĂSTIGNESC SINGURI ! Nu cer nimic : dau totul. Când un adevărat artist este întrebat, ce este el , va răspunde: orice, ca să opresc răul, inclusiv din mine !
Iubiţi pe cei ce viaţa, mai frumoasă vor s-o facă !
Iubiţi pe cei  ce , doar cu forţele limitate ale omului, creează lăstari ai Marii Creaţii. Sunt doar,
COROANE DE SPINI , PE TRUPURI DE MĂSLINI !

INVITAŢIE LA DANS

Întunericul nu există cu adevărat,
este doar un loc unde lumina e stinsă.
El poate fi oricând aprins, în speranţa întunecimii sale
că cineva va arunca un mănunchi de scântei din marele foc al vieţii ,
în locaţia singurătăţii lui cosmice, disipându-l spre începuturi de infinit
integrându-l shakesperianului "a fi"
să poată purta crucea, de-a şti pentru-a iubi.
Mă ţii de mână iubito ?
Dincolo e viaţă, o vezi? dincolo de fereastră...
Rămâi cu mine, de partea asta, nu fugi, te vor prinde !
Uite, o lacrimă din pleoapa mea a căzut din ochiul ei.
Nu o şterge, e darul meu pentru tine lumina din geam :
să ştii iubito, altă lacrimă nu am...
Târziu, în toamnă, privesc cromaticul dans în mătasea veştedă a frunzei.
Prin aer, unele mai zboară, altele la pământ au rămas,
puţine mai stau pe degetele din crengi , când vântul adie prin simţuri rebele un dans.
Lumea trece pe lângă noi, nu am fost nicicând în ea :
Iubito, mă auzi ?
E timpul să te invit la dans, în lumea cu o singură stea ...