LOZUL CEL MARE

Mergem prin viţă. De fapt, toţi suntem doar simpli călători, şi mergem, mergem prin viţă, trecători, neştiitori, întrebători.
TOŢI DIN JURUL NOSTRU ŞTIU, NOI NU! Animalele, plantele, ştiu ce au de făcut, aştrii cerului nu-şi pun întrebări pentru că ştiu de unde au venit şi încotro se îndreaptă. Doar oamenii nu! Este posibil, ca unicile fiinţe inteligente să nu poată sti nimic? Atunci la ce bună raţiunea ? Poate de aceea suntem atât de... autodestructivi... De ciudă! Că nu ştim numic, că nu putem afla ceva esenţial, că suntem... opriţi să luăm contact efectiv cu adevărul! În fond, toţi am tras Lozul cel Mare! Cum poate fi numit cineva care a câştigat premiul maxim, şi nu se duce să-l revendice? Stă liniştit, merge şi iar merge prin viaţă, neştiitor, trecător, indiferent... , cu un fierăstrău mental defect, pe care îl foloseşte doar pentru a-şi tăia creanga pe care stă? Sunt mai aproape, mai uşor de obţinut drogurile, alcoolul, sexul. Mai este indiferenţa, individualismul. De ce să bagi mâna în buzunar, să scoţi Lozul cel Mare, şi să mergi să-l foloseşti...
Am scris aceste rânduri, în urma discuţiilor cu un vechi prieten, care a demonstrat o profundă înţelegere a lumii, un mare talent, dar care nu... făcea nimic! Poate îl cunoaşte-ţi, sau poate sunteţi chiar... voi!
Să iubeşti este foarte greu, cu adevărat... Din nefericire, pare lucru hotărât, să rămânem perdanţi, cu Lozul cel Mare în buzunar!

Tu întrebare, pleacă de la mine
peste valuri din munţii atinşi de cerul
pe care-l uităm iar şi iar.

NICIUN SCRIITOR NU AR TREBUI SĂ POATĂ...

Niciun scriitor nu ar trebui să poată... să-şi ucidă eroii.
Fiind o entitate aparte, şi singura care poate să se ... joace de-a Dumnezeu, când nimeni nu ar trebui să o facă, de ce ar face el excepţie? Poate, tocmai datorită acestui privilegiu, anumiţi oameni au ales să scrie, unii chiar cu talent autentic! Pot crea şi face ce vor cu personajele lor. Se folosesc de ele, ca un substitut al propriilor eşecuri, ori ca o fictivă trăire a visurilor neîmplinite... Se joacă de-a Dumnezeu cu aceste puteri magice, la care cred că au dreptul... Scritorule, dacă tot eşti magician, nu ucide. Latura întunecată a firii omeneşti, tu uită! Doar lumină fii. Dar nu poţi, ştiu că nu poţi să uiţi că eşti om, iar omul este fiinţă grea: nu cere, nu ştie, nu vrea. Tu îţi spui: cerul m-a cuprins în visul lui despre necuprindere, dorinţa sa întru armonie îmi cântă simfonia mişcării. Îndrăgostit călător, urmez drumul cărărilor dintre sori, şi fac mănunchiuri din lumina lor, pe care le vreau trimise locurilor unde omul, purtător de inimă luptătoare împotriva celor ce se opun vieţii, însămânţează pământul cu iubire.
Teme-te de această teribilă posibilitate, şi... nu mai ucide!
O, dar vă rog să mă iertaţi, cred că am cam luat-o razna. Era doar o idee venită, aşa, din tristeţe...
Pentru că cerul are visul lui, el speră veac după veac, la sărutul omului, la îmbrăţişarea lui într-un întreg...