CIOCANUL BATE CUIUL CARE IESE ÎN EVIDENŢĂ

Sau
Balada existenţei inutle

A fost odată, ca de fiecare dată, că dacă n-ar fi fost, n-ar fi nimeni prost.
Au fost doi: primul, un el, idiot şi rebel, al doilea, o ea, fiică de căţea. Dar până să fie aşa, copii au fost, zburdau, erau veseli, naivitatea şi inocenţa erau al lor rost. Cu timpul, nu mai observară păsărelele, iar florile au părăsit... câmpul. Aveau acum un singur gând: cum el să o găsească pe ea,
şi ea pe el pe pământ. Nişte drăcuşori chiţibuşari, perfizi şi toboşari, tot îi băteau la cap, conjugându-le verbul VREAU! Ce vroiau ei, nu prea ştiau, simţind că ceva îi durea...uuu!
Prin stomac le alergau drăcuşorii hormoni, prin sânge curgeau râuri de demoni. Şi tot alergând, alergând, el căutând-o pe ea, şi tot alergând, alergând, ea căutându-l pe el, se găsiră şi se adunară, unul peste altul, când unul, când celălaltul, până ce simţiră, măre ce simţiră, că se potoliră.
Dar nici bine nu se odihneau, că de la capăt o luau.Apoi dormeau, apoi mâncau şi iar o luau!
Şi tot aşa, până se cărară, şi în urma lor lăsară... o povară: alţi doi piţigoi, care dormeau, mâncau, şi o tot luau. Singurul lor rost, era să nu ţină post.Din acest motiv, ea nu avea la rochie tiv, iar el era
trist ori beţiv... să lase în urma lor, ceva demn, nu  fost... doar un pui de cuc, în cuibul altui prost!
Şi de atunci, toţi cucii se strigă pe nume, că nu au avut nimic... pe lume!
Doar pe o ea ori un el, ea căţea, el rebel. Ea, tot dând vina pe ciocan, el, pe a păsăricii existenţă,
de parcă nu ar fi de ştiut, că,CIOCANUL BATE DOAR CUIUL CARE IESE ÎN EVIDENŢĂ!

Dar să trăieşti aşa, ca un... faun, în nesimţire,
nu este bun, nu este bine: sărmană omenire!