CARNEŢELUL

E trist gândul, că oamenii pot vieţui laolaltă, fără a înţelege nimic esenţial  din  ce se petrece în sufletul celuilalt.
Neputinţa de a ne cunoaşte !
Duc permanent cu mine un carneţel invizibil, în care notez ceea ce observ, poate pentru a înlătura ignoranţa sufletului...
Dar, toţi se ascund , sau ascund atât de multe ! Au închis ferestrele ochilor şi stau pitiţi , undeva, în străfundul lor. De ce ar trebui cineva să se ascundă ? Să ascundă ceea ce este. Toţi suntem la fel , nu e nici un secret acest lucru. Atunci de ce ne ferim ?
Lumina vieţii este prea orbitoare ? Da , ştiu , arde ! Mai ales durerile . Ard cu flăcările lor mistuitoare. Ne-am "mulţumi" doar cu câteva scântei din flacăra lor ... dacă ar avea...poezie.
Să răpui umbrele care umblă după tine, (ale trecutului) , nu este tocmai uşor : sunt prinse definitiv de gânduri.
Pentru că au crescut odată cu tine , ca ramurile pe trunchiul arborelui. Nu le poţi tăia făra a creşte la loc. Dureros !
Ne ascundem şi iar ne ascundem ... În indiferenţă !
Indiferenţa ca o politeţe supremă. Eu zic că este de fapt, o viciere în .. egocentrism .
Arborii au trăit întotdeauna mai bine în pădure. De unul singur , cocoţat în vârful unui deal închipuit , va fi bătut de vânt şi ars de ... Soare ! Sărman arbore ! Şi se mai şi vaită , ascunzându-se ...
Ce frumoase sunt florile, în grădina îngrijită de o ...Mână !
Deschide-ţi larg ferestrele ! Aruncaţi carneţelul ... Nimic nu este mai frumos şi mai simplu ca Viaţa. Atunci de ce o complicăm ?
"Pentru că pot " , spune prostul.
 Nu-l lua-ţi în seamă . Căutaţi fiecare locul ce vi se cuvine.
DACĂ NU EŞTI LA LOCUL TĂU , NU POŢI DEVENI FRUMOS !!!

POEZIA şi FIEREA

Poezia este...o curbă periculoasă ! Ah ! poezia...
A venit în viaţa noastră , acum multe veacuri , pe un drum drept. Astăzi, din nefericire, a ajuns în situaţia de iminentă accidentare , datorită curbei în care s-au angajat "driverii" cuvintelor. Şi apasă , tot apasă pe acceleraţie , de parcă s-ar grăbi undeva. Unde ? Că timp este suficient (pentru cei ce îl folosesc) . Ce este mai grav , este că rulează cu pneurile sparte ... lucru care duce inevitabil la ieşirea în decor ( la uitare)
Cei de de mult, anticii (ador pleonasmele , sunt la modă , nu ?) , aveau păreri, pe cât de ciudate, pe atât de ...realiste despre ars poetica.
Doctrina platonică spunea că poezia este urmarea unei constituţii patologice, sau a unei intervenţii suprapământene ... şi încadra acest fapt la " anormalitate " . Adică, trebuia să fii nebun ori bolnav , pentru a putea accesa " site-ul " muzelor , pentru că " zeul care ia minţile poeţilor se slujeşte de ei, aşa cum se slujeşte şi de profeţii şi de ghicitorii  cei dumnezeieşti, pentru ca , ascultându-i să ne dăm seama că nu aceştia spun cuvintele vrednice de luare aminte şi ale căror minţi sânt rătăcite  , ci zeul însuşi e cel ce le rosteşte şi prin gura lor grăieşte către noi ". Dar , exista şi o părere despre "normalitate" a experienţei poetice , purificarea adică , " prefacerea în emoţie estetică prin transfigurare artistică a emoţiilor psihologice " ( ARISTO ) .
Deci , Platon învinuieşte de " iraţionalitate "iar  Aristo reabilitează prin " normalitate " .
Primul abordează explicarea  " misticismului " poetic prin factori fiziologici, cum ar fi , rolul fierii în organism :
Oamenii melancolici au fierea neagră, efectul fiind ca al vinului : împinge la patimi , la dragoste , la nebunie. Când fierea neagră e rece, omul e fricos şi predispus la ...leşinuri. Când e fierbinte, devine exuberant şi imaginativ, cănd este potrivită, cumpănit şi întreprinzător ".  Darul poetic era deci un privilegiu datorat unui " belşug de fiere fierbinte " ," oamenii aceştia au firi colerce şi pătimaşe, înclinate spre extaz , uşurinţa cu care se înflăcărează, îi apropie de nebunie, dar are şi rezultatul fericit de a dezlănţui în ei facultăţi de creaţie anevoie atinse de firi mai calme şi mai cumpănite " .
Doar cel tulburat poate să tulbure, aşa cum cel mânios mânie pe cei din jur ...
Dacă cei antici vedeau două categorii de poeţi , respectiv "lucizi" şi " scoşi din fire ",umila mea fiinţă se întrebă : cărei categorii aparţin cei de astăzi ?
" CEI MÂNIOŞI ÎI MÂNIE PE CEI DIN JUR ", iată o lozincă numai bună pentru postdouămiişti...
Plăcerea să fie un scop ultim al poeziei de astăzi?...
Plăcerea de a scrie , şi atât ? Doar ... masturbare ?
Cum spuneam , driverii cuvintelor de azi, conduc un vehicol cu roţi ... pătrate ! Să călătorească cine vrea în astfel de vehicol : eu nu suport zduncinăturile.
Cu ce a greşit poezia ?
Cu ce a greşit lectorul ?
Hotărât lucru ( de cine ? ) , arta tinde spre ... excrocherie. Patibulară !
Fierea a fost şi va fi mereu AMARĂ !
Oamenii mai au şi ... INIMĂ !
 Trăiesc în ...interiorul versurilor : sunt teribile, magnifice, pline de ... poezie ... Din acest motiv , uneori nu pot fi scrise. Mai trebuie -încă- locuit în ele. Dacă autorul se scapă...afară , îl vor prinde !
Singurătatea  este foarte delicată : merită sacrificii .Ea nu poate fi decât ... singură !