Am urcat pe un fulger când el cobora
inima-m aprins-o din razele privirii
pe teama de-a cunoaşte am pus gheaţă
şi foc la rădăcina copacului iubirii!
Cu cioburi de lumină am zugrăvit fereastră
ce privitoare-n vidul din mine-ntunecat
de unde am venit în lumea fără faţă
va arde sclpitoare destin soartă păcat!
Am coborât pe-un tunet când el la cer urca
din glasuri strigânde îndoieli către stele
de ce a trăi nu înseamnă şi viaţă
doar sânge-n războaie şi gânduri rebele?
P.S. Dacă te îndoieşti... prea mult, sau crezi că le ştii pe toate,
NECUNOAŞTEREA SE APROPIE, (oblivio accebit) .
