Afară este haos. Pe Pământ.
Da, dacă în Univers este haos, de ce nu şi pe Pământ? În viaţa noastră. În tot ceea ce facem, în tot ceea ce nu facem... şi mai ales, în felul de a înţelege. Dar - marele DAR - dacă Universul ştie să-şi administreze existenţa, prin legile lui, pe Pământ este mai greu (?). Omul îngreunează îndrumarea haosului către ordine. Nu poate, nu vrea, sau pur şi simplu, îl copleşeşte stupiditatea?
Afară e haos, noi trebuie să-l cucerim, să-l disciplinăm... stăpânindu-l! Instrumente sunt.: voinţa, încrederea şi loialitatea. Cel mai important însă, rămâne Iubirea. Nu acea iubire care ţine de hormoni. Nu! Lăsaţi-o hormonilor. Vorbim aici de iubirea ca energie pură ( suflet curat), acea iubire care acceptă şi nu pune întrebări. Iubirea care cade zilnic peste noi de sus, invizibilă dar omniprezentă!
Este greu să iubim plantele şi animalele? Atunci de ce le ... maltratăm?
Dar Omul? Ce ne-a făcut el, omul? Este asemeni nouă... adică semen. Iubindu-i pe toţi, stăm în lumină, ne iubindu-i, stăm în întuneric
Ce creatură vie a Universului alege întunericul în detrimentul luminii?!
Doar cele malefice, şi nici acestea întotdeauna!
Omul, doar omul se ascunde în el, în întuneric...
Haideţi doamnelor şi domnilor, să fim serioşi, că tot la lumină este mai bine! Întindeţi mâna, nu vă costă nimic. Nu doare, vă garantez...
Haosului, dacă îi place de el însuşi, să stea departe de noi, undeva aiurea, nu în viaţa şi în sufletul nostru.
Gândul omenesc are nevoie de ordinea smulsă haosului, pentru a-şi atinge ţinta, destinaţia!
Haosul, aşa haos cum este el, permite ordinea în interiorul lui...
Să fie omul mai haotic decât haosul, refuzându-şi vectorul corect?
Iată o mare întrebare văduvită de răspuns!!!
