Când eşti plin de ură, nu poţi fi fericit. Spuneam, într-o altă postare, că soluţia fericirii este simplă. Ca toate lucrurile bune din viaţă: să-i faci pe cei din jurul tău să se bucure. Mijloace sunt. Dorinţă mai puţin...
Ce se întâmplă, de ceva timp, cu relaţiile interumane, este...anapoda. Contrazice toate legile Universului. Situaţia socială generală, ori cea cosmică actuală, să fie de vină ? Îţi doreşti toată viaţa ceva, şi încă ceva, dar constaţi la sfârşitul ei, că nu ai obţinut nimic din ceea ce ai dorit. NATURA DĂ CE ÎŢI TREBUIE, NU CE ÎŢI DOREŞTI !
Ia ce ţi se oferă, şi vei realiza că ai ceea ce ai dorit. Când îţi doreşti cu ardoare ceva, creezi un zid greu de
înlăturat, între tine şi acel ceva : un drum greu de parcurs, pentru că este doar un ...deal. Uneori, un munte...
Nu toţi au calităţile unui alpinist. Ia ce ţi se oferă. Fericirea este şi ea printre aceste daruri, pe care natura le oferă cu generozitate. Problema este, că nu suntem niciodată " pe fază", când primim această "ofertă" . De ce ? Pentru că o căutăm acolo unde nu poate fi : în locuri şi lucruri malefice, în egoul nostru, ori în ce este ...al altora. Dacă am privi mai atenţi, în jurul nostru, am observa cu stupoare(?), că peste tot în natură domneşte armonia. Sinonimul fericirii.
Din nefericire, suntem prea ocupaţi cu a ne autodistruge ! La un loc cu tot ceea ce ne înconjoară...
Pentru că toată lumea minte. Unii nu pot spune adevărul, chiar dacă se vede cu ochiul liber !
Natura dă doar ce îţi trebuie !
LIVADA
Livada- n lumină, cu muguri-n floare.
mă albesc petale de măr şi cireş
cănd mă ning,
culcat în iarbă pe spate când stau
la albine privind.
Mă simt mic, atât de mic...
Ascult rădăcina amară
cum adânc se îngroapă,
să dea fructe dulci unui om de o şchioapă.
Şi tot mirându-mă, doar o clipă pleoapele cad
privirea-mi uitând totul.
După ce alta-i clipa,
pe ramurile crescute din pământ,
stau fructele sfârşitului de mai atârnând.
Mama mă strigă din prag
la şcoală să merg,
să am şi eu o grijă,
acum,
când soarele pleacă
din creştet către umărul meu drept.
Duse sunt florile, fructele s-au copt,
acum când ploile, duc cu ele viaţa
în marele potop.
Înapoia mea, când priveam,
am văzut:
fructele nu mai erau pe ram,
la pământ au căzut,
cineva, cu un coş împletit
din ore, zile şi ani le-a cules,
dar... nu i-au plăcut, şi jos le-a lăsat,
pentru când vor veni durerile iernii,
putregaiul şi viermii...
Mă simt din nou mic, atât de mic !
Unde eşti
cu florile-n ram,
livadă a mea, ce nu te mai am ?
